Hotelierii din Bucureşti refuză să mai plătească taxa de promovare turistică: banii stau nefolosiţi în conturile primăriilor de sector

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fotografie aeriana realizata in Bucuresti - Hotelul Intercontinental FOTO Mediafax

Hotelierii din Capitală nu vor să mai plătească taxa de promovare turistică şi vor să o conteste. Ei susţin că banii nu sunt folosiţi, stând în conturile primăriilor de sector, aşadar promovarea oraşului este deficitară în ciuda colectării acestei taxe.

„Promovarea turistică a Bucureştiului este egală cu zero. Nu există un calendar de evenimente stabilit din timp, Bucureştiul nu participă la niciun târg internaţional sau naţional de turism, nu există identitate vizuală pe tema turism, nu există buget de promovare şi nu există centre de informare turistică”, a declarat pentru profit.ro Călin Ile, preşedintele Federaţiei Industriei Hoteliere din România (FIHR).

Şeful Federaţiei hotelierilor spune că hotelierii vor contesta pentru anul viitor colectarea acestei taxe, deoarece banii plătiţi de ei nu sunt folosiţi deloc. Potrivit lor, există în conturile primăriilor de sector, cele care colectează taxele, o sumă de circa 2 milioane de euro nefolosită, când unica destinaţie posibilă, şi anume promovarea turistică, este deficitară.

Conform deciziei Consiliului General al Municipiului Bucureşti, hotelierii trebuie să plătească 1% din tariful de cazare ca taxă specială de promovare turistică. Codul Fiscal stabileşte că orice taxă specială nu poate fi folosită decât în scopul pentru care a fost colectată. 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite