Guvernul stabileşte noile reguli de circulaţie cu metroul, avionul şi trenul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto Metrorex
Foto Metrorex

Guvernul stabileşte luni, 11 mai, noile reguli de circulaţie ce vor fi aplicate după data de 15 mai 2020, atât în privinţa călătoriilor cu metroul şi trenul, cât şi cu avionul, dar şi regulile de distanţare socială din aeroporturi şi peroanele din gări sau staţiile de metrou.

Astfel, Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor a elaborat un set de măsuri de prevenire şi control a virusului SARS-CoV-2, pentru companiile de sub autoritatea MTIC

 PLANUL DE MĂSURI PRIVIND TRANSPORTUL DE CĂLĂTORI 

   

   

 TRANSPORT FEROVIAR 

   

 CFR CĂLĂTORI 

   

 ▪ Menţinerea regulii de ocupare a locurilor în vagoane pe pricipiul “ un loc liber, un loc ocupat” – cu condiţia suportării costurilor suplimentare (50%) de la bugetul de stat. 

   

 ▪ Introducerea obligativităţii purtării măştii de protecţie la bordul trenurilor CFR Călători 

   

 ▪ Mănuşile de unică folosinţă recomandate la bordul trenurilor CFR Călători. 

   

 ▪ Rămâne suspendată posibilitatea de achiziţionare de legitimatii de călători FĂRĂ LOC REZERVAT – cu condiţia suportării costurilor suplimentare de la bugetul de stat. 

   

 ▪ Se menţine regulă că şeful de tren/conductorul doar să vizualizeze biletul de călători, fără să-l atingă. 

   

 ▪ Se vor marca cu un semn vizibil de culoare verde locurile permise pentru transportul pasagerilor.  

   

 ▪ Este interzisă introducerea vagoanelor de tip restaurant în componenţa garniturilor.  

   

 ▪ Pentru toaletele din vagoane este obligatorie asigurarea apei curente, săpun lichid şi dezinfectant de mâini. 

   

 Pentru vagoanele de tip cusetă sau vagoanele de dormit, se permite transportul unui singur pasager per compartiment, cu excepţia membrilor aceleiaşi familii; 

   

   

 METROREX 

   

 Măsuri de distanţare socială/comunicare către călători 

   

 Pentru informarea corectă a publicului călător asupra măsurilor de protecţie împotrivă Covid 19, atât la punctele de vânzare, cât şi în trenuri, Metrorex a expus la loc vizibil afişe de tipul ghid cu regulile de bază ce trebuie respectate pe timpul călătoriei cu metroul; 

   

 În cele 53 de staţii de metrou existenţe s-a implementat sistemul de plată contactless cu cardul bancar direct la aparatele de taxare pentru a limită utilizarea bancnotelor; 

   

 Plată cu cardul bancar este de asemenea disponibilă la toate casieriile din reţeaua de metrou, inclusiv la casieriile speciale, în timpul programului de funcţionare a acestora. La ghişeele acestor casierii există autocolante care semnalizează vizual călătorii privind acceptarea la plată a cârdurilor emise sub siglă Visă, Mastercard, Visă Electron şi Maestro. De asemenea, automatele de vândut cartele existenţe în staţiile de metrou beneficiază de acest sistem de plată modern; 

   

 S-au afişat stickere de avertizare pentru distanţare socială, la cabinele de acces metrou; 

   

 În dreptul punctelor de vânzare titluri de călătorie şi în dreptul automatelor de vândut cartele au fost amplasate autocolante de avertizare pentru păstrarea de către călători a distanţei sociale; 

   

 În staţiile de metrou, prin intermediul instalaţiilor de sonorizare, se fac anunţuri cu privire la păstrarea distanţei sociale şi a respectării măsurilor impuse de autorităţi. 

   

 Montarea de coşuri destinate măştilor/mănuşilor utilizate 

   

 Se vor marca cu un semn vizibil de culoare verde locurile permise pentru transportul pasagerilor, atât pentru transportul în picioare cât şi pentru transportul pe scaune, astfel încât să se păstreze distanţă de minim un metru între pasageri; 

   

 Accesul în staţiile de metrou se va realiză în mod controlat, astfel încât, pe peroanele de aşteptare pasagerii să poată păstra distanţă de minim un metru între ei. 

   

 Programul de transport 

   

 pe Magistralele 1+3 – cu un număr de 32 trenuri care vor circulă în perioadele de vârf de trafic la interval minim de 6 minute, iar pe distanţă comună a celor două magistrale, Nicolae Grigorescu – Eroilor, se va asigură un interval minim de 2-3 minute; 

   

 pe Magistrală 2 – cu un număr de 21 trenuri care vor circulă în perioadele de vârf de trafic la interval minim de 3 minute; 

   

 pe Magistrală 4 –cu un număr de 4 trenuri care vor circulă în perioadele de vârf de trafic la interval minim de 11 minute, până la darea în funcţie a sistemului de siguranţă a traficului pe distanţă Parc Bazilescu – Străuleşti. 

   

 Măsuri de igienizare vagoane şi staţii 

   

 Trenurile de metrou sunt igienizate zilnic prin intermediul unei proceduri industriale, denumită nebulizare 3D care asigură o dezinfecţie eficientă a trenurilor, dar şi a traseelor de ventilaţie cu care trenurile sunt dotate; 

 Atât spaţiile publice, cât şi suprafeţele comune cu care călătorii intră în contact pe timpul călătoriei cu metroul sunt igienizate temeinic şi în mod frecvent; 

   

 Se utilizează soluţie biocida pentru dezinfectat suprafeţe la toate posturile din staţii (cabine, caserii, spaţii tehnice, grupuri sanitare, etc). 

   

 Dimensionarea capacităţii de transport 

   

 Metrorex dispune de un total de 65 de trenuri,cu care se pot asigură pe Magistrală 2 un interval de circulaţie între trenuri de 2-3 minute, pe Magistrală 1 şi Magistrală 3 un interval de circulaţie între trenuri de 3-6 minute şi pe Magistrală 4 un interval de circulaţie între trenuri de 10-12 minute . 

   

 Alte măsuri 

   

 Au fost întreprinse demersuri către Jandarmeria Romană şi Brigadă de poliţie pentru transportul public în vederea asigurării ordinii publice la accesurile de metrou în scopul ordonării călătorilor, menţinerii distanţării sociale şi limitarea supraaglomerarii, mai ales la orele cu trafic de varfin zilele lucrătoare, respectiv în intervalele orare 06-09 şi 16-19 

   

   

 TRANSPORT AERIAN 

   

 COMPANIA NAŢIONALĂ AEROPORTURI BUCUREŞTI 

   

 Măsuri pentru eşalonarea curselor şi procedura de operare 

   

 ▪ Pentru a evită aglomerările şi – implicit – pentru a respectă distanţă de 1m între pasageri, cursele care urmează să decoleze de la AIHCB companiile aeriene / agenţii de handling vor informă pasagerii să se prezinte la aeroport cu 3 ore înainte de oră programată de decolare. 

   

 ▪ În vederea asigurării distanţei de protecţie între persoane se vor reconfigura atât traseele de deplasare a persoanelor cât şi suprafeţele de staţionare temporară în zonele nerestricţionate. Facem aici referire la  parcările publice din faţă terminalelor de pasageri, la peroanele de la intrarea în terminalele de pasageri, la sălile de aşteptare din interiorul terminalelor de pasageri, la ghişeele de înregistrare (check-în, ticketing), la zonele de alimentaţie publică (restaurante, baruri, cafenele), la birourile de informare şi zonă de aşteptare. Acest lucru este necesar pentru efectuarea controlului accesului, prin prezentarea cărţii de îmbarcare sau documetului echivalent. 

   

 ▪ În parcarea din faţă Terminalului Plecări se va amenaja un spaţiu (aproximativ 1200 m²) pe care se vor amplasa 6 corturi (cu dimensiunile de 20m x 10m) destinate gruparii pasagerilor, înainte de accesul în terminal. Corturile vor fi dotate cu scaune, sistem de afişare a zborurilor, vendomate sucuri/snacksuri etc. 

   

 ▪ Toţi pasagerii care sosesc la AIHCB vor fi direcţionaţi în zonă de triere situată în parcarea aferentă Terminalului Plecări. 

   

 ▪ În corturi se vor grupă pasagerii pentru cursele care pot fi deservite simultan şi care nu pot intră în terminal din cauza măsurilor de distanţare socială. 

   

 ▪ Pentru a preveni accesul în terminalele de pasageri a unor persoane care prezintă simptomatologie, se impune obligativitatea termoscanarii, în măsură în care normele legale o permit  

   

 ▪ Pentru operarea după ridicarea restricţiilor impuse de autorităţi se vor utiliza toate insulele de check-în disponibile în Terminalul Plecări (în prezent, operarea se efectuează doar în extinderea Terminalului Plecări, la 50% din capacitate). 

   

 ▪ Pentru a asigură măsurile de menţinere a distanţării sociale se vor creă culoare tendiflex, în interiorul cărora se vor marca pe pardoseală, cu autocolante (floor-graphic), linii de demarcaţie pentru păstrarea distanţei de 1 m între pasageri (faţă-spate şi lateral). 

   

 ▪ Ghişeele de check-în se vor dechide cu 4 ore înainte de oră de plan de decolare a aeronavei. Pentru fiecare cursă, AH responsabil va asigură un efectiv suficient de angajaţi, care vor asigură procesarea pasagerilor la ghişeele check-în. 

   

 ▪ Se vor elimină toate banchetele din zonă publică a Terminalului Plecări, astfel încât să nu se creeze premisele staţionării pasagerilor, înainte de procesarea acestora la ghişeele de check-în. Banchetele vor fi poziţionate în zonă corturilor amplasate în exteriorul Terminalului Plecări. 

   

 ▪ Personalul aeroportului va avea obligaţia de a purta masca în spaţiile închise şi de a verifică pe teren respectarea acestei măsuri de protecţie. 

   

 ▪ Vor fi luate măsuri privind adaptarea signalisticii şi a mesajelor video care rulează pe monitoarele indoor din zonă de control de securitate, astfel încât să fie prezentate instrucţiuni cu privire la menţinerea distanţării sociale. 

   

 ▪ Se vor reconfigura banchetele din ariiile porţilor de îmbarcare, prin scoaterea unui scaun din ansamblul de 3 scaune, (1, 2, 3...) pentru păstrarea distanţei optime între pasageri. 

   

 ▪ Pentru cursele internaţionale cu îmbarcare pe platformă, se va asigură îmbarcarea în autobuze începând cu locurile din spate ale avionului, evitându-se aglomerarea autobuzelor care transporta pasagerii la aeronavă (max. 50% din capacitate). 

   

 ▪ Debarcarea pasagerilor din aeronavă se va efectuă începând cu rândurile din faţă ale aeronavei, pentru a asigură fluiditatea activităţii. Se va evită aglomerarea autobuzelor care transporta pasagerii spre aerogară (max. 50% din capacitate). 

   

 Măsuri suplimentare de protecţie şi de menţinere a distanţării sociale şi comunicarea către pasageri 

   

 ▪ Mesaje de păstrare a distanţei de 2 m între persoane, amplasate pe pardoseală, în zonele de frontieră Plecări şi Sosiri. Semnele vor fi amplasate la distante de minim 2,3 m între ele. S-au amplasat circa 40 de semne. 

   

 ▪ Bandă pentru limită de confidenţialitate faţă de ghişeul de control paşapoarte a fost amplasată la o distanţă crescută faţă de cea existenţa iniţial. S-au amplasat circa 100 m de bandă de confidenţialitate, mai vizibilă, de culoare galbenă, cu o lăţime cel puţin dublă faţă de variantă iniţială. 

   

 ▪ Afişe cu mesajul „pastrati distanţă de minim 2 m”, bilingve. S-a amplasat un număr de minim 30 de afişe în zonele publice ale terminalelor. 

   

 ▪ Afişe cu paşii care trebuie urmaţi în scopul prevenirii infecţiei COVID-19. 

   

 ▪ Afişe cu informaţii despre COVID-19, amplasate în terminalele AIHCB (zone publice şi zone restricţionate). 

   

 ▪ 6 afişe pentru pubelele de colectare deşeuri biologice. 

   

 ▪ În total s-au amplasat circa 350 de afişe şi materiale informative, reprezentând peste 200 m² de materiale informative. 

   

 ▪ Se efectuează anunţuri (bilingve) în terminale, pentru păstrarea distanţei recomandate (2 m). Anunturile se transmit automat, la un interval de 2 minute 

   

 ▪ Montarea de panouri de material transparent în zonele în care există contact direct între pasageri şi AH/angajaţi AIHCB (ghişee de check-în, punctele de control acces pasageri în care personalul DSA verifică cărţile de îmbarcare/documente echivalente, punctul control acces personal – PCA55, punct control acces sală recuperare bagaje Sosiri – PCA 49, punct control acces Corp Logistic, filtre X-Ray, porţi de îmbarcare, birouri bagaje pierdute, recepţii saloane protocol etc.). 

   

 ▪ Dotarea punctelor de control acces pasageri cu dezinfectanţi destinaţi pasagerilor în vederea dezinfectării mâinilor înainte de intrarea spre filtrele de control de securitate. 

   

 ▪ Montarea corturilor de triaj în proximitatea Terminalului Plecări, pentru triajul pasagerilor care sosesc la aeroport în vederea zborului (detalii la pct. 3.2.1.). 

   

 ▪ Înfiinţarea unor spaţii adecvate de carantinare pentru clarificarea suspiciunilor legate de pasagerii care prezintă simptomatologie COVID-19. 

   

 ▪ Amplasarea a 100 de panouri informative/roll-up suplimentare, cu suport din material PVC, cu dimensiunea de 0,9 m x 2 m. 

   

 ▪ Amplasarea a aproximativ 1000 de autocolante (floorsticker) cu repere/mesaje “pastrati distanţă de 1 m”, aplicabile pe pardoseală, 0,9 m x 0,3 m. 

   

 ▪ Identificarea zonelor predispuse aglomerării şi a modalităţilor de afişare specifice. 

   

 ▪ Semnalizarea specifică a zonelor exterioare care vor fi folosite drept „tampon” şi care pot prelua temporar – şi într-un mod controlat – eventualele „extensii” ale cozilor de aşteptare din terminal, pentru cazurile în care, în interior, se atinge limită de siguranţă sanitară. 

   

 ▪ Stabilirea mesajelor suplimentare care trebuie transmise, precum şi periodicitatea acestora. 

   

 ▪ Evaluarea punctelor de adunare în situaţii de urgenţă, prin prismă distanţării sociale, şi actualizarea afisajului din aceste zone. 

   

 ▪ Distanţarea pasagerilor pe scările rulante/trotuarele rulante se va asigură prin marcaje pe trepte şi pe mână curentă. 

   

 ▪ Asigurarea permanenţă a necesarului de săpun şi dezinfectant de mâini în interiorul grupurilor sanitare şi amplasarea unor postere privind modul corect de spălare a mâinilor. 

   

 ▪ Restaurantele şi cafenelele din terminalele AIHCB îşi vor desfăşura activitatea în condiţiile stabilite de autorităţi. 

   

 ▪ Reactivarea programului „Airport helper” prin utilizarea personalului din cadrul serviciilor Relaţii Externe, Protocol, Asistentă Pasageri cu Mobilitate Redusă etc., pentru monitorizarea respectării regulilor de distanţare socială, îndrumarea pasagerilor şi defluirea acestora. 

   

 ▪ Echiparea cu EIP a personalului aeroportuar, în funcţie de gradul de expunere. 

   

 ▪ Se vor solicita OA şi AH să furnizeze pasagerilor toate informaţiile necesare, în mod detaliat, cu privire la condiţiile de călătorie (inclusiv referitor la regulile generale şi specifice privind controlul de securitate), regulile de prevenire a infectării cu noul virus. 

   

 ▪ Stabilirea necesităţii de termoscanare a pasagerilor, în conformitate cu legislaţia naţională aplicabilă, respectiv identificarea punctelor adecvate pentru aplicarea  procedurii de termoscanare. 

   

 Măsuri de natură tehnico-logistică, curăţenie şi dezinfecţie a facilităţilor şi protecţia persoanelor 

   

 ▪ Aproximativ 10 operaţiuni zilnice de dezinfecţie aer/suprafeţe cu substanţă biocida la o concentraţie maximă. Dezinfecţiile au fost efectuate în regim non-stop pe fluxurile sosiri/plecări ale ambelor aeroporturi CNAB (AIHCB şi AIBB-AV). 

   

 ▪ Dezinfectarea ambulanţelor CNAB, a ambulifturilor şi a cabinetului medical. 

   

 ▪ Dezinfectarea aeronavelor şi autobuzelor care deservesc pasagerii. 

   

 ▪ Dezinfectarea tuturor grupurilor sanitare la interval de 2 h sau ori de câte ori este necesar. 

   

 ▪ Dezinfectarea tăvilor de la filtrele de securitate, cel puţin o data pe tură sau la solicitare. 

   

 ▪ Dezinfectarea tuturor uşilor de acces (inclusiv birouri)-o data/tură sau la solicitare. 

   

 Asigurarea de substanţe dezinfectante pentru uzul pasagerilor (în toalete, pe fluxuri etc.). 

   

 ▪ Asigurarea unor facilităţi (în măsură posibilităţilor şi a constrângerilor legale) pentru procurarea de măşti de protecţie pentru pasageri, având în vedere că măsurile de purtare a acestor elemente de protecţie vor fi obligatorii după ridicarea restricţiilor impuse de autorităţi. 

   

 ▪ Montarea unor dispensere cu dezinfectant/şerveţele dezinfectante pentru mâini în zonele de acces în Terminale, în zonele de tranzit, control acces şi în zonele de control paşapoarte. Pasagerii vor fi atenţionaţi (prin afişe) să utilizeze substanţele dezinfectante, înainte de a prezenţa documentele de călătorie la control. 

   

 ▪ Dezinfectarea periodică a mâinii curente a scărilor rulante şi fixe, trotuarelor rulante, cărucioarelor de bagaje, benzilor de bagaje, lifturilor. 

   

 ▪ Dezinfectarea de cel puţin 8 ori/zi a zonelor publice. 

   

 ▪ Amplasarea de covoare dezinfectante în zonele intens circulate din bterminalele AIHCB şi asigurarea umectării permanente cu biocide. 

   

 ▪ Decontaminarea zilnică a clădirilor administrative ale CN AB. 

   

 ▪ Dezinfectarea periodică, pe parcursul unei zile, a paturilor cu role, sistemului de benzi şi echipamentele de control de securitate, respectiv a tăvilor destinate controlului de securitate. 

   

 TAROM 

   

 Măsuri privind protecţia echipajului de cabină şi de zbor 

   

 ▪ Echipajul de cabină are obligaţia să poarte echipament de protecţie (masca, mănuşi, vizieră). 

   

 ▪ Dotarea aeronavelor cu substanţe dezinfectante şi echipamente de protecţie de rezervă. 

   

 ▪ Instruirea personalului cu privire la utilizarea echipamentului de protecţie şi înlăturarea echipamentelor utilizate în condiţii de siguranţă sanitară. 

   

 ▪ Dezinfectarea după fiecare interacţiune cu pasagerii, bunurile acestora sau spaţiile/zonele atinse de aceştia. 

   

 ▪ Interzicerea accesului în cabină a personalului de sol de la escală, cu excepţia celui dedicat pentru curăţenie şi dezinfecţie sau a personalului tehnic. 

   

 ▪ Utilizarea mănuşilor în manevrarea documentaţiei operaţionale, utilizarea propriilor instrumente de scris. 

   

 ▪ Purtarea mănuşilor şi a măştii de protecţie în cazul în care este necesară părăsirea cabinei de pilotaj, dezinfectarea după terminarea sarcinilor înafară cabinei de pilotaj. 

   

 ▪ Interzicerea accesului în cabină de pilotaj a oricărei persoane care nu este membră a echipajului de zbor. 

   

 ▪ Purtarea măştii în cabină de pilotaj. 

   

 ▪ Purtarea cu precădere a hainelor cu mâneci lungi. 

   

 ▪ Dezinfectarea mâinilor după fiecare utilizare a spaţiilor sau echipamentelor comune din aeronavă. 

   

 ▪ Interzicerea unor echipamente sau materiale de protecţie care ar putea obstrucţiona accesul la echipamentele de urgenţă, ar împiedică accesul la măştile de oxigen, ar împiedică accesul la căile de evacuare de urgenţă sau ar limită contactul vizual sau auditiv cu echipajul de cabină. 

   

 Măsuri privind protecţia pasagerilor 

   

 ▪ Limitarea/suspendarea serviciului la bord pe rute/destinaţii în funcţie de nivelul de risc declarat de autorităţi. 

   

 ▪ Oferirea de apa îmbuteliată la cerere şi/sau alimente preambalate. 

   

 ▪ Limitarea circulaţiei pasagerilor în zonă din faţă a aeronavei. 

   

 ▪ Limitarea utilizării de către pasageri a toaletei din faţă. 

   

 ▪ Includerea de anunţuri la bord cu privire la păstrarea distanţei de siguranţă, limitarea serviciului la bord, evitarea circulaţiei în avion. 

   

 Dezinfectarea aeronavelor/ spaţiilor comune 

 ▪ Program de dezinfecţie după fiecare rotaţie. 

   

 ▪ Dezinfectare sală de briefing.  

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite