UPDATE Guvernul alocă 14 milioane de lei pentru exproprierea mai multor terenuri de pe Centura de Nord a Bucureştiului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Guvernul a alocat 14,03 milioane de lei pentru exproprierea a 256 de imobile cu o suprafaţă totală de 78.777 de metri pătraţi pentru realizarea Centurii rutiere a Municipiului Bucureşti, informează Executivul.

„Imobilele se află pe Centura Municipiului Bucureşti între A1 (Autostrada Bucureşti-Piteşti) km 55+465 şi DN7(Pasaj Chitila) şi DN2 - A2, pe raza localităţilor Chiajna, Chitila, Dragomireşti-Vale, Afumaţi, Pantelimon, Dobroeşti, Cernica, Glina din judeţul Ilfov şi Sector 1 din municipiul Bucureşti şi sunt deţinute de 256 de persoane fizice şi juridice. Sumele destinate despăgubirilor se alocă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor.

Procedurile de expropriere vor fi efectuate de către Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A“, se arată într-un comunicat al Guvernului.

În anul 2013 a fost publicată în Monitorul Oficial o Hotărâre de Guvern privind declanşarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică „Modernizarea Centurii Rutiere a Municipiului Bucureşti între A1 – DN 7 şi DN 2 – A2“. 

Cuantumul despăgubirilor aprobate s-a ridicat la 48,9 milioane lei. Acestea au fost consemnate pentru un număr de 317 imobile cu o suprafaţă de peste 218.000 metri pătraţi.

Cătălin Drulă, consilier pe probleme privind infrastructura al premierului Dacian Cioloş, a scris pe Facebook că această Hotărâre de Guvern era în proces de elaborare încă din 2014, aceasta fiind şi cauza pentru care "proiectul de lărgire a centurii între DN7 şi A1 (Chitila şi Militari) este pseudo-blocat de un an şi jumătate".

El a anunţat că în urmă cu zece zile a creionat un plan pentru Centura Bucureştiului pe care l-a comunicat şi primului-ministru şi miniştrilor, solicitându-le sprijinul.

"Sunt 6 proiecte care trebuie accelerate pentru a completa inelul Bucureştiului şi le voi explica pe rînd.

Primul pas era adoptarea acestei HG de expropriere pentru a debloca modernizarea sectorului Chitila-Militari cu termen auto-impus pentru astăzi pe care am reuşit în extremis, cu multa muncă, şi cu ajutorul nepreţuit al colegului Costin să-l respectăm.

Al doilea proiect este cel al lărgirii între DN2 (Colentina) şi A2 (autostrada Bucureşti-Constanţa) contract reziliat în februarie 2015 (din cauza insolvenţei constructorului) şi ne-relicitat pînă astăzi! Aici este necesară o revizuire a proiectului tehnic şi apoi licitarea construcţiei. Contractul pentru revizuire ar trebui să fie semnat săptămîna viitoare, ceea ce ar însemna un al doilea termen respectat.

Al treilea proiect este pasajul peste DN1A/Mogoşoaia care era prevăzut a fi realizat începînd cu anul 2009, dar unde contractul a fost reziliat acum cîţiva ani şi lucrările nu au mai fost reluate. La orele de vîrf se fac cozi interminabile pentru că e doar un giratoriu la sol. Şi aici trebuie o aducere la zi a proiectului tehnic şi apoi licitate lucrările.

Al patrulea proiect şi cel mai mare este modernizarea inelului sudic de Centură (descris pe larg aici: http://goo.gl/6Qqo4x), adică dublarea la 2 benzi pe sens, pasaje denivelate la toate intersecţiile şi (posibil) drumuri colectoare astfel încît accesul să nu se mai facă direct în centură. Studiul de fezabilitate este în fază finală şi sperăm să avem un constructor pînă la sfîrşitul anului. Aici trebuie investit mult timp şi multă inteligenţă în felul cum se organizează licitaţia.

Mai sunt şi proiectele giratoriului suspendat de la Domneşti şi cel al giratoriului la sol de la Tunari (una dintre faimoasele "intersecţii mortale"). Împreună cu echipa de la Cancelarie urmărim zi de zi toate aceste proiecte. România şi Bucureştiul au nevoie de o centură modernă urgent!", a scris Drulă pe Facebook.

El a mai spus că a fost "deblocat" şi un lot nou de autostradă, respectiv Ogra-Târgu Mureş lotul 2, care are 10km. "Construcţia va începe pe 1 iunie - astăzi, cu 42 de zile înainte conform contractului, s-a emis notificarea. Termen de execuţie: 12 luni", mai arată el.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite