Gelu Diaconu continuă seria dezvăluirilor: „Nu există mare companie străină care să fie în litigiu cu Fiscul şi să nu fi venit cu ambasadori la mine“

Gelu Diaconu continuă seria dezvăluirilor: „Nu există mare companie străină care să fie în litigiu cu Fiscul şi să nu fi venit cu ambasadori la mine“

Diaconu a confirmat că ambasadorul Olandei a intervenit pentru omul de afaceri Rami Ghaziri

Mai mulţi ambasadori au venit la fostul şef al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), Gelu Ştefan Diaconu, pentru a susţine cauza unor corporaţii străine aflate în proces cu Fiscul, a declarat acesta la B1 TV. El a confirmat că omul de afaceri Rami Ghaziri este cel pentru care ambasadorul Olandei a cerut deblocarea rambursării TVA.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Spuneam că aceste intervenţii din partea reprezentanţilor ambasadelor în favoarea marilor companii sunt lucruri care ţin de obişnuinţă. Dacă vreţi, de realitatea cotidiană.  Nu am cunoştinţă vreo mare companie cu capital străin, aflat într-un litigiu major cu Fiscul, să nu fi fost sprijinită prin solicitarea unei întrevederi de către ambasadorul sau consilierul economic al statului respectiv“, a declarat Gelu Diaconu, la B1 TV. 
 
Diaconu a mai spus că, în perioada în care conducea ANAF, în biroul său s-au prezentat mai mulţi ambasadori.  
 
El a spus că simpla prezenţă a unui ambasador, care reprezintă o ţară străină, în biroul şefului Fiscului este o măsură de presiune. El a afirmat că de cele mai multe ori aceştia căutau să afle dacă măsurile dispuse de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) sunt legale, dar au existat şi cazuri când erau litigii, ceea ce crea un conflict de interese.
 
„Presiunile trebuie înţelese într-un sens foarte larg. Prezenţa unui ambasador, care este reprezentantul unei ţări străine, în biroul şefului ANAF  sau în sediul ANAF-ului reprezintă în sine o presiune. De ce spun lucrul acesta? Pentru că avem de-a face cu intervenţii în situaţii în care există un litigiu între o companie şi autoritatea fiscală“, a declarat Gelu Diaconu, fostul şef al ANAF, la B1 TV. 
 
Gelu Diaconu a confirmat că ambasadorul despre care a precizat că a intervenit la ANAF în favoarea unui om de afaceri este cel al Olandei, Matthijs van Bonzel, iar „evazionistul notoriu“, aşa cum l-a descris fostul şef al Fiscului, este cetăţeanul francez de origine libaneză Rami Ghaziri, proprietarului Agroli Grup. 
 
 
„Nu poţi să nu dai curs unei solicitări din partea unui ambaador al unei ţări importante sau unei ţări membre a Uniunii Europene, o comunitate din care România face parte. Cu acel prilej se pot discuta şi alte chestiuni de interes reciproc, în sensul de a pune la punct, de exemplu, o colaborare între autorităţile fiscale ale acelor state“, a explicat Diaconu de ce nu a refuzat vizita ambasadorului Olandei de la acel moment. 
 
Diaconu a spus că nu îşi aminteşte dacă ambasadorul Olandei l-a informat la acel moment care este motivul pentru care doreşte să se întâlnească cu şeful ANAF.  
 
Fostul şef al Fiscului a spus că „600 din primii 1.000 cei mai mari contribuabili ai României nu fuseseră verificaţi niciodată la preluarea mandatului meu, chiar dacă aveau activitate de la începutul anilor ‘90“.
 
Ulterior, el spune că a verificat 300 astfel de mari companii până în acest an.
 
În 2015, volumul veniturilor suplimentare stabilite de inspecţia fiscală a fost echivalentul a 4 miliarde de euro, din care efectiv s-au încasat circa 30%. „Acesta este volumul total, dar nu vă imaginaţi că vin din controlul buticurilor“, a mai spus el.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările