Gazele se vor scumpi în iarna 2020-2021. Ce se întâmplă cu facturile consumatorilor

Gazele se vor scumpi în iarna 2020-2021. Ce se întâmplă cu facturile consumatorilor

FOTO 123 RF

Preţul gazului marfă va creşte în iarna 2020 / 2021, faţă de în prezent, însă acest lucru nu se va resimţi în facturi, astfel că majoritatea consumatorilor casnici vor plăti preţuri similare cu acest moment, arată o analiză realizată de Asociaţia Energia Inteligentă.

Ştiri pe aceeaşi temă

Potrivit AEI, piaţa de gaze naturale trece printr-o transformare puternică, care va continua şi în perioada următoare.

„Vom asista la creşteri ale preţului gazului marfă faţă de preţurile actuale, fără ca această creştere să fie resimţită de majoritatea consumatorilor casnici de gaze. Nu vor fi probleme în asigurarea cu gaze a consumatorilor datorită cantităţilor mari de gaze din depozitele de înmagazinare şi a dezvoltării infrastructurii de transport gaze”, se arată în analiză.

Prognozele meteorologice pentru Europa Centrală şi de Est pentru iarna 2020/2021 arată o iarnă blândă cu episoade severe de frig şi viscol, astfel încât cererea de gaze în această regiune se va situa probabil la nivelul cererii din ultimii ani. Evoluţia preţului gazelor în regiune va urma un uşor trend ascendent, odată cu creşterea cererii, însă, cel mai probabil preţul mediu al gazelor în lunile de iarnă nu va depăşi 14 -15 euro/MWh (68 – 72,75 lei/MWh).

România se înscrie în acelaşi scenariu arată un studiu realizat Asociaţia Energia Inteligentă, astfel că preţul gazelor naturale pentru iarna 2020 / 2021 va fi similar cu cel din iarna precedentă.

„Pentru consumatorul final de gaze din sectorul casnic, nu întrevăd schimbări semnificative la nivelul preţului pe care acesta o să-l plătească. Preţul gazelor va fi la un nivel aproape identic pentru majoritatea consumatorilor casnici cu cel plătit în iarna 2019/2020”, a declarat Dumitru Chisăliţă, Preşedintele Asociaţiei Energia Inteligentă.

Cu o prognoză meteorologică de iarnă uşoară, dar cu episoade de frig şi viscol, ţara noastră va înregistra probabil un consum similar ultimelor ierni, cu maxime de consum în zilele friguroase. Cantitatea mare de gaze depozitate în depozitele din România (peste 90% din capacitatea depozitelor), temperaturile ridicate prognozate pentru lunile octombrie şi noiembrie 2020, dar şi costurile ridicate ale gazelor din depozite, probabil vor duce la deschiderea depozitelor abia către luna decembrie 2020, ceea ce va face ca disponibilul de gaze din înmagazinare la nivelul lunilor ianuarie şi februarie 2021 (lunile cu consumurile cele mai mari la nivel zilnic) să fie la un nivel de 25-30 mil mc/zi. Acest lucru va permite teoretic acoperirea consumului de gaze al României exclusive din intern, în majoritatea zilelor de iarnă. În zilele cu temperaturi foarte scăzute (dacă numărul consecutive al acestora nu va depăşi 7 zile), România va avea nevoie de 5-15 mil mc/zi gaze din import, gaze care nu ar trebui să fie (exceptând accidentele) o problemă în a fi achiziţionate din import având în vedere preţul comparativ al gazelor din import cu preţul din România, dar şi importantele modificări în infrastructura românească care vor asigura curgerea mai rapidă a gazelor din Ungaria către principala zonă de consum din România, Bucureşti – Ploieşti, urmare a staţiilor de comprimare montate în sistemul românesc de transport şi a construcţiei BRUA. Este posibil ca alte zone ale României să aibă de suferit datorită configuraţiei actuale a sistemului de transport.

Evoluţia preţului marfă a gazelor naturale în România (exclusiv servicii) va urma un trend ascendent în lunile următoare putând atinge un preţ maxim de 81,65 lei/MWh în iarna 2020/2021. Această previzionare nu ia însă în calcul scenariul întreruperii activităţilor economice cu scopul de a opri răspândirea virusului SARC-COV-2.

„În această analiză nu am luat în calcul scenariul (posibil în opinia mea) de oprire a activităţilor datorită Crizei Valului II Covid, aspect care va determina scăderi ale cererii de energie şi va genera o ofertă mai ridicată decât cererea cu diminuare preţului la gaze marfă”, a explicat Dumitru Chisăliţă.

În ultimele luni, piaţa de gaze naturale a prezentat o evoluţie atipică, cauzată de multiplele modificări legislative, supraofertei de gaze datorată iernii blânde 2010/2020 şi cantităţilor mari de gaze depozitate anterior datei de 31 decembrie 2019, ca urmare a pericolului existent la acel moment de oprire a gazelor prin Ucraina, la care se adaugă pentru iarna 2020/2021 importantele modificări ale capacităţilor de transport prin finalizarea noilor rute de transport şi permisivitatea creşterii şi diversificării cantităţilor de gaze în Europa Centrală şi de Est (Turkish Stream, TAP, TANAP, LNG, etc.).

Asociaţia Energia Inteligentă reuneşte profesionişti din domeniul energiei electrice şi gazelor naturale. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările