Gabriela Firea: Victimele violenţei domestice vor beneficia de expertiză medicală gratuită, începând de anul viitor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Arhivă Adevărul
Foto: Arhivă Adevărul

Victimele violenţei domestice vor beneficia de expertiză medicală gratuită începând cu anul viitor, a anunţat, marţi, ministrul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de şanse, Gabriela Firea.

„Victimele violenţei domestice trebuie protejate cu orice preţ! Agresorii trebuie pedepsiţi şi ţinuţi la distanţă prin ordine de restricţie şi brăţări electronice. De anul viitor, victimele violenţei domestice vor beneficia de expertiză medicală gratuită. Cu prilejul unei vizite în judeţul Ialomiţa, am reamintit cât de necesare sunt brăţările electronice pentru a-i ţine pe agresori la distanţă.”, a transmis Gabriela Firea pe pagina sa de Facebook.

Aceasta a precizat că a iniţiat deja discuţii cu ministrul de Interne referitoare la implementarea prevederilor privind monitorizarea electronică. Achiziţia SIME - Sistemul informatic de monitorizare electronică (SIME), precum şi implementarea acestuia sunt responsabilităţi ce revin Ministerului de Interne, a subliniat aceasta.

„Voi avea chiar în această săptămână o discuţie cu ministrul Bode, întrucât, potrivit legii, SIME ar trebui să fie operaţional cel mai târziu la data de 1 martie 2022", a declarat ministrul.

Potrivit sursei citate, numai în acest an, 35 de persoane au decedat în urma actelor de violenţă domestică, iar anul trecut au fost înregistrate 72 de decese.

„Am decis ca din 2022, victimele violenţei domestice să nu mai plătească expertiza medicală, acel certificat medico-legal, în valoare de 90 de lei, fără de care nu pot dovedi că au fost agresate. Aceste cheltuieli care vor fi asigurate de Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de şanse (MFTES), prin Agenţia Naţională pentru Egalitatea de Şanse între Femei şi Bărbaţi (ANES). Vom urma modelul de bune practici pe care l-am implementat la Primăria Municipiului Bucureşti din anul 2016.”, a precizat Gabriela Firea.

Cu prilejul vizitei în judeţul Ialomiţa, ministrul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de şanse a stat de vorbă cu victime ale violenţei domestice care primesc ajutor specializat într-o locuinţă protejată.

Centrul face parte din proiectul naţional „Venus - Împreună pentru o viaţă în siguranţă!", are 6 locuri şi oferă, pe lângă hrană şi găzduire, consiliere psihologică, consiliere juridică, asistenţă socială, consiliere vocaţională, orientare şi formare profesională, ocuparea forţei de muncă şi reintegrare socială, asistenţă medicală, în funcţie de situaţia fiecărui caz în parte. 11 persoane au beneficiat de ajutor în acest centru, din martie 2020 şi până în prezent.

„Măsurile pentru sprijinul victimelor violenţei domestice, dar şi pentru prevenirea şi reducerea acestor cazuri sunt printre priorităţile mele ca ministru al Familiei, Tineretului şi Egalităţii de şanse (MFTES). De asemenea, toate proiectele propuse în Programul de Guvernare pentru domeniul prevenirii şi combaterii violenţei domestice respectă recomandările formulate de către reprezentanţii Grupului de Experţi privind Acţiunea împotriva Violenţei împotriva Femeilor şi Violenţei Domestice (GREVIO) în proiectul de Raport privind măsurile legislative şi de altă natură care pun în aplicare prevederile Convenţiei de la Istanbul în România.”, a mai precizat ministrul.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite