FOTO Drumurile noastre toate sunt cam expirate. Peste jumătate din şoselele României trebuie reconstruite

FOTO Drumurile noastre toate sunt cam expirate. Peste jumătate din şoselele României trebuie reconstruite

Starea deplorabilă a şoselelor plasează România printre ultimele ţări din lume la capitolul infrastructură FOTO Adevărul

Peste 52% din şoselele acoperite cu îmbrăcăminţi asfaltice uşoare şi aproape 45% din cele modernizate au durata de serviciu depăşită şi trebuie reconstruite. Cele mai multe dintre şoselele României au fost construite şi modernizate în perioada 1960-1980, iar durata de serviciu a acestora este de maximum 25 de ani. De aceea, cel puţin jumătate din ele (ca număr de kilometri) sunt deja expirate.

Ştiri pe aceeaşi temă

Drumul modern, aşa cum îl ştim noi astăzi, presupune o fundaţie formată din balast sau piatră spartă şi ciment, peste care se toarnă asfaltul pe care rulează maşinile. În această formulă, se presupune că poate fi reasfaltat de mai multe ori, dar după 15, cel mult 25 de ani de la construire i se degradează inclusiv fundaţia şi se denivelează chiar pământul pe care a fost amplasat. 
 
În această stare, să-i zicem „finală“, se află – potrivit datelor centralizate la Institutul Naţional de Statistică (INS) – 12.973 de kilometri de drumuri modernizate şi 11.605 kilometri de drumuri care au îmbrăcăminţi asfaltice uşoare. Adică 44,5% din şoselele modernizate şi 52,3% din cele cu asfalt uşor.
 
40% din şosele sunt pietruite sau de pământ
 
Aproape 40% din drumurile publice din România sunt pietruite şi de pământ, şi doar o treime din întreaga reţea de drumuri, care însumează 84.887 de kilometri la nivel naţional, era modernizată la sfârşitul anului trecut, mai reiese din datele INS.
 
La sfârşitul anului trecut, din totalul drumurilor publice, 17.110 kilometri (20,2%) aveau statut de Drum Naţional, 35.587 km (41,9%) erau drumuri judeţene şi 32.190 km (37,9%), drumuri comunale. 
 
La sfârşitul anului trecut, 29.153 de kilometri (34,4% din totalul reţelei publice) erau drumuri modernizate, 22.191 kmi (26,1%) - drumuri cu îmbrăcăminţi uşoare rutiere şi 33.543 km (39,5%) - drumuri pietruite şi de pământ.
 
94 de kilometri de autostrăzi noi în 2013
 
Din totalul drumurilor naţionale, 6.269 de kilometri (36,6%) erau drumuri europene, 644 km (17,1%) însumau autostrăzile, 270 km (1,6%) reprezentau drumurile cu trei benzi de circulaţie şi 1.704 km (10,0%) drumurile cu patru benzi de circulaţie.  Potrivit INS, anul trecut s-au construit 94 de kilometri de autostradă.
 
Ruşinea Europei: drumurile naţionale de pământ
 
 
Foto
Din totalul de 17.110 kilometri de drumuri naţionale (DN), 15 kilometri nu au niciun acoperământ asfaltic, nu sunt nici măcar pietruite, ci sunt pur şi simplu nişte fâşii de pământ, reiese din statisticile oficiale. Şi sunt drumuri naţionale, adică pentru a circula pe ele trebuie să plăteşti rovinietă, altfel rişti sancţiuni severe. Este vorba despre Drumul Naţional 5A (în judeţul Giurgiu), Drumul Naţional 65D (în Argeş, la câţiva kilometri de Piteşti) şi Drumul Naţional 1T (în Sălaj).
 
Pe lângă cei 15 kilometri de drumuri naţionale de pământ, România mai are şi 234 de kilometri de drumuri naţionale pietruite. Restul de 16.612 kilometri sunt drumuri naţionale cu acoperământ asfaltic, arată datele INS.
 
Situaţia aceasta cu DN-urile de pământ este consemnată încă de la primele raportări statistice privind căile de transport ale României, respectiv din anul 2007. Pe atunci, România avea 17 kilometri de poteci desfundate cu statut de drum naţional – ruşinea Europei, dar iată că în cei 7 ani trecuţi de atunci nu au fost modernizaţi decât doi kilometri.

Mai puteţi citi: 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: