Florin Cîţu, despre execuţia bugetară: Multe proiecte ale Guvernului care au fost incluse în buget au execuţie aproape zero. Nu este admisibil

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Arhivă Adevărul
Foto: Arhivă Adevărul

Premierul Florin Cîţu a transmis, miercuri, că le-a cerut miniştrilor să vadă ce s-a întâmplat în primele şase luni de zile, în condiţiile în care spune că sunt mai multe proiecte care au fost prinse în buget dar au execuţie aproape zero, „ceea ce nu este admisibil.”

Florin Cîţu a fost întrebat, miercuri, la finalul şedinţei de Guvern, dacă este mulţumit de investiţiile publice, cifrate la peste 21 de miliarde de lei, deşi la începutul anului îşi asumase o ţintă mult mai mare.

„Pe de o parte, dacă mă uit la ce s-a întâmplat anul trecut cu investiţiile şi faţă de ultimii zece ani, da, investiţiile sunt la un nivel record. Dacă mă uit la exeuţia bugetară se putea mai mult”, a răspuns premierul, potrivit News.ro.

Acesta anunţă că a discutat la finalul şedinţei de Guvern despre execuţia bugetară.

„Am prezentat faptul că sunt multe proiecte care au fost în buget şi au o execuţie aproape zero, ceea ce nu este

admisibil din punctul meu de vedere. Trebuie revăzut modul cum a fost programată execuţia bugetară pentru mai multe ministere”, a mai declarat premierul.

Acesta anunţă că a cerut miniştrilor „să revizuiască şi să vadă ce s-a întâmplat în primele şase luni de zile”.

Întrebat care sunt ministerele cu astfel de proiecte, Cîţu a declarat: „Discuţia începe de la articolul din legea bugetului unde a spus foarte clar că o execuţie bugetară sub cea programată poate să ducă la ajustarea bugetului. Pentru a merge mai departe e nevoie de o fundmentare foarte bună a cheltuielilor pe ultima parte a anului”. 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite