Firmele cu acţionariat rusesc, vizate de autorităţi. Expert: Angajaţii români riscă să devină victime de serviciu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Getty Images
FOTO: Getty Images

Sancţiunile pe care România le aplică firmelor cu acţionariat rusesc, prin controalele comisarilor ANPC şi chiar prin rezilierea unor contracte, vor fi resimtite inclusiv de românii care lucrează pentru aceste firme, „victime într-un război care nu este al lor”, a declarat analistul economic Adrian Negrescu, pentru Main News.

Analistul economic a transmis că autorităţile române ar trebui să impună măsuri care îi afectează cu adevărat pe liderii de la Moscova, în contextul invaziei din Ucraina, dar care să nu se resimtă şi în capitalul românesc.

„România nu poate acţiona decât în limitele deciziilor luate de Comisia Europeană, de către aliaţi, de către statele lumii. Este necesar să ne coordonăm cu celelalte ţări, cu autorităţile europene, astfel încât deciziile restricţionarea capitalului rusesc la resurse să fie puse în vigoare şi să fie efective în cel mai scurt timp posibil”, a subliniat Negrescu, conform sursei citate.

Altfel, impunerea de sancţiuni firmelor din România care au capital rusesc i-ar putea afecta în mod direct pe angajaţii români. „Riscăm să-i transformăm pe românii care lucrează în companiile care au legăturile cu capitalul rusesc în nişte victime de serviciu într-un război care nu este al lor. Trebuie acţionat pas cu pas, punctual, din punct de vedere economic şi financiar şi în limitele legislaţiei româneşti”, a adăugat analistul economic.

Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au efectuat controale la benzinăriile Lukoil şi Gazprom din România, precum şi în cadrul lanţului de magazine Berezka, aplicând peste 100 de amenzi, în valoare de circa 1,4 milioane lei. 35 de magazine sau benzinării au fost închise temporar, iar produse în valoare de 58.000 lei au fost oprite definitiv de la comercializare.

Economie

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite