Fermierii au primit peste 8 milioane de lei prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală, în 2020

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Shutterstock
FOTO: Shutterstock

Fondurile alocate beneficiarilor Programului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR), anul trecut, au ajuns la 8.04 milioane de lei, cu 223 de milioane de lei cheltuieli de funcţionare, a anunţat, luni, Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR).

”Cheltuielile efectuate de Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale pentru finanţarea proiectelor de investiţii şi pentru plăţile directe către fermieri, prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală, au crescut cu 38,12% în cursul anului 2020, faţă de 2019. În acelaşi timp, cheltuielile de organizare şi funcţionare ale Agenţiei au scăzut cu 6,36% în perioada menţionată.”, transmit reprezentanţii AFIR.

Potrivit acestora, din bugetul total alocat AFIR s-au plătit beneficiarilor Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 830 milioane de lei, cu 238 de milioane de lei cheltuieli de funcţionare, în 2019 şi 7.706 milioane de lei, cu 231 de milioane de lei cheltuieli de funcţionare, în 2018.

Mihai MORARU, Directorul general al AFIR, a declarat: ”Unele dintre principiile de bază pe care le-am adoptat la conducerea Agenţiei ţin de utilizarea eficientă şi raţională a banilor publici, precum şi de transparenţa utilizării fondurilor alocate prin PNDR, cât şi pentru costurile pe care le avem cu personalul, cu bunurile şi serviciile necesare desfăşurării activităţii, cheltuieli de organizare şi de funcţionare în general. Analizând situaţia exerciţiului financiar din ultimul an, reiese că la fiecare leu cheltuit de AFIR, pentru funcţionarea sa, au fost efectuate plăţi din FEADR de peste 35 de lei.”.

Sursa citată menţionează că, performanţa instituţională atinsă de AFIR în ultima perioadă, în sensul atragerii fondurilor puse la dispoziţia României prin Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR), este rezultatul direct al implicării şi al eforturilor angajaţilor AFIR, dar şi al personalului Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) responsabil de implementarea măsurilor delegate pentru plăţi directe către fermieri. 

Astfel, în exerciţiul bugetar aferent anului 2020, plăţile alocate proiectelor finanţate prin PNDR şi plăţile directe către fermieri din măsurile delegate către APIA au fost de peste 8.047 de milioane de lei, iar cele de funcţionare şi organizare (cheltuieli de capital, bunuri şi servicii, cheltuieli de personal) au fost de 223 de milioane de lei. 

Costurile de organizare şi funcţionare ale Agenţiei au ajuns la 2,6% din totalul cheltuielilor, cel mai scăzut procent din ultimii 3 ani, deşi a fost un an dificil din punct de vedere al gestionării pandemiei de covid-19.

În anul 2019, din bugetul alocat AFIR, au fost efectuate plăţi pentru finanţarea proiectelor europene şi pentru decontarea plăţilor directe care au însumat 5.830 de milioane de lei, iar cheltuielile legate de organizare şi funcţionare au fost de 238,8 milioane de lei, respectiv de 4% din totalul bugetului Agenţiei. 

La nivelul exerciţiului bugetar 2018, AFIR a înregistrat plăţi în valoare de 7.706 milioane de lei pentru proiectele de investiţii şi plăţile directe din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală, având cheltuieli de funcţionare şi organizare de 3%, respectiv de 231 de milioane de lei. 

Reprezentanţii AFIR reamintesc faptul că toate cheltuielile sunt plătite de la bugetul de stat şi, ulterior pentru cheltuielile aferente proiectelor finanţate din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR), Comisia Europeană rambursează fondurile necesare statului membru, pe baza declaraţiilor de cheltuieli.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite