Eurostat: Salariile românilor, cea mai mare creştere la nivel european în primul trimestru

Eurostat: Salariile românilor, cea mai mare creştere la nivel european în primul trimestru

Datele publicate luni de Oficiul European de Statistică arată că România a înregistrat în primul trimestru din 2019, comparativ cu perioada similară a anului trecut, cea mai mare creştere a costurilor orare cu forţa de muncă, ţara noastră fiind urmată, în topul Eurostat, de Bulgaria şi Slovacia.

Costul orar al forţei de muncă a crescut în primele trei luni din acest an cu 2,6% în Uniunea Europeană şi cu 2,4% în zona euro, comparativ cu perioada similară din 2018. În trimestrul patru din 2018 s-a înregistrat un avans de 2,8% în UE şi de 2,3% în zona euro.
 
În primul trimestru din 2019, cel mai semnificativ avans anual a fost raportat în România (16,3%) şi Bulgaria (12,9%), singurul declin fiind în Grecia (minus 0,2%).


Amintim că la 1 ianuarie 2019, salariul minim brut pe economie a crescut în România de la 1.900 lei, la 2.080 lei pentru cei fără studii superioare şi 2.350 lei pentru cei cu studii superioare şi cel puţin un an vechime în domeniul în care s-au specializat.
 
Raportarea la salariul minim pe economie se aplică în România tuturor angajaţilor, indiferent de forma de angajare, fie că sunt zilieri sau lucrează part-time.
 
Aceste măsuri au crescut semnificativ costurile angajatorilor cu forţa de muncă.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: