Efectele economice ale coronavirusului, pe întelesul tuturor. Ce se întâmplă cu preţurile

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Imagini din regiunile aflate în carantină în Italia din cauza coronavirusului. FOTO EPA-EFE
Imagini din regiunile aflate în carantină în Italia din cauza coronavirusului. FOTO EPA-EFE

Efectele economice ale coronavirusului au fost explicate, pe înţelesul tuturor, de ministrul interimar al Finanţelor, inclusiv din punct de vedere al creşterii sau scăderii preţurilor.

„Politica fiscală “to the rescue”! (opinie personală!!!) Cum ar trebui să răspundă politicile economice, fiscală şi monetară, şocului economic rezultat de pe urma epidemiei COVID-19? Răspunsul este direct legat de canalul prin care se transmite acest şoc în economie. Este un şoc care se transmite pe partea ofertei sau un şoc care se transmite pe partea cererii? Ambele? Să le luăm pe rând”, îşi începe Cîţu analiza.

Astfel, în cazul în care impactul este transferat în economie pe partea ofertei, asta înseamnă o reducere a producţiei. 

„Oamenii stau acasă şi producţia se opreşte. Am văzut acest efect în China unde în primul trimestru datele arată recesiune. Producţia scăzută înseamnă în scurt timp preturi mai mari şi tot pe termen scurt inflaţie”, explică premierul desemnat.

Dacă impactul este transferat în economie pe partea cererii atunci vedem pe termen scurt o reducerea a cererii, oamenii nu mai ies din casa şi nu mai consuma bunuri şi servici (după ce au acumulat provizii). Asta înseamnă pe termen scurt o reducere a preturilor, o creştere a stocurilor şi în final reducerea producţiei.

„O primă concluzie, în ambele cazuri producţia scade ceea ce înseamnă o creştere economică mai mică.

Deja instituţiile internaţionale estimează o creştere economică mai mică la nivel global în 2020 cu aproximativ jumătate de punct procentual.

De aceea primul răspuns a venit din partea băncilor centrale care au redus ratele dobânzilor. Prin această măsură se introduce lichiditate în sistemul economic (ajută cererea) şi scad costurile de producţie.

Dar ajunge? Este cea mai bună măsură?

Din punctul meu de vedere nu ajunge dar este o măsură foarte bună. Având în vedere că ne confruntăm la nivel global cel mai probabil cu un şoc pe partea ofertei, este nevoie atât de politica monetară cât şi de politica fiscală pentru a atenua efectele economice ale coronavirus.

DAR politica fiscală poate acţiona mult mai direct în susţinerea producţiei pe termen scurt atât cu resurse dar şi cu instrumente. În acelaşi timp politica fiscală este cea mai potrivită pentru a susţine măsurile implmentate de Ministerul Sănătăţii pentru a reduce amploarea epidemiei de coronavirus dar şi pentru tratarea pacienţilor.

De data aceasta este diferit. În 2008/2009 politica monetară avea instrumentele potrivite. Astăzi politica fiscală este chemată să susţînă creşterea economică pentru că are cel mai direct impact (vezi comunicat EUROGRUP ieri).

Am spus-o şi o repet. România are şi resursele şi instrumentele fiscale pentru a face faţa fară nicio problema acestui şoc. Am fost precauţi, am luat în calcul mai multe scenarii şi acum se vede.

Există un alt efect al şocului pe partea de ofertă care va face că economia globală să-şi revină rapid, din punctul meu de vedere. Companiile vor investi masiv în tehnolgie de producţie în perioada următoare.

Mă aştept că efectele economice ale COVID -19 să fie MINIME în condiţiile unui răspuns rapid al politicilor fiscale (dupa raspunsul politicii monetare). Combinaţia politică fiscală şi investiţii în tehnologie vă recupera integral în partea a doua anului pierderea suferită la nivel globla în primul trimestru.

Cheia este să răspundem rapid! Până acum România a răspuns foarte bine şi se vede”, a explicat finanţistul pe pagina sa de Facebook.

Economie



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite