Economia României a crescut în primul trimestru cu 5,7%, peste estimări

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Economia românească a crescut în primul trimestru al acestui an cu 5,7%, pe serie brută, faţă de aceeaşi perioadă din 2016, arată primele estimări publicate marţi de Institutul Naţional de Statistică (INS), care depăşesc sensibil prognozele analiştilor.

În 2016, economia românească a crescut cu 4,8%, cel mai înalt ritm de după 2008. În 2015, economia românească a avansat cu 3,9%.

Pentru întregul an 2017, guvernul mizează pe o creştere economică de 5,2%, în timp ce instituţiile internaţionale şi cei mai mulţi analişti financiari estimează un ritm cuprins între 4% şi 4,5%.

Datele publicate marţi arată o accelerare a creşterii economice în primul trimestru din 2017 faţă de ultimul trimestru din 2016, când produsul intern brut (PIB) al României a crescut cu 4,8%, pe serie brută, faţă de aceeaşi perioadă a anului 2015.

Eurostat: România a înregistrat în primul trimestru cea mai mare creştere economică din UE

România a înregistrat în primul trimestru cea mai mare creştere economică din Uniunea Europeană, atât faţă de trimestrul precedent, cât şi faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. 

Astfel, economia României a avansat în primele trei luni cu 1,7% comparativ cu trimestrul patru al anului trecut. În termeni anuali, PIB-ul a consemnat o consemnat o creştere de 5,6%, arată datele Eurostat, care sunt conforme cu sistemul european de contabilitate ESA 2010.

La nivelul Uniunii Europene, economia a avansat în primul trimestru cu 0,5% faţă de trimestrul precedent, un ritm similar fiind consemnat şi în zona euro. În trimestrul patru, creşterile au fost de 0,6%, respectiv de 0,5%.

Creşteri mari ale PIB au mai consemnat Finlanda (1,6%), Letonia (1,5%) şi Lituania (1,4%). Economia Ungariei a crescut cu 1,3%.

În termeni anuali, economia UE a crescut în primele trei luni cu 2%, iar cea a zonei euro cu 1,7%, după avansuri de 1,9%, respectiv de 1,8% în trimestrul al patrulea.

În afara României, creşteri anuale mari au înregistrat Polonia (4,1%), Letonia (3,9%) şi Ungaria (3,7%).

Dragnea: Datele INS nu mai lasă loc de nicio interpretare răutăcioasă

„Datele oficiale de la INS nu mai lasă loc de nicio interpretare răutăcioasă din partea criticilor programului PSD de guvernare. România are pe primul trimestru o creştere de 5,7% faţă de aceeaşi perioadă din anul anterior”, a precizat liderul PSD.

Liviu Dragnea a susţinut că „putem face comparaţia cu Germania 2,4% sau Franţa 1,4%, care au raportat până acum la Eurostat”.

„Dar cel mai important e că această creştere se simte efectiv în buzunarul românilor, care au avut parte în acest trimestru de majorări salariale şi de reduceri de taxe”, a conchis preşedintele PSD.

Grindeanu: O veste extraordinară

Premierul Sorin Grindeanu salută datele publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS) şi spune că este responsabilitatea guvernanţilor ca această creştere să fie resimţită de toţi românii.

”O veste extraordinară pentru România! Economia a crescut cu 5,7% în primul trimestru al lui 2017, faţă de aceeaşi perioadă din 2016, cu mult peste estimările iniţiale! Responsabilitatea noastră este ca această creştere să fie resimţită de toţi românii”, a scris Sorin Grindeanu pe pagina sa de Facebook.

În date ajustate sezonier, PIB-ul României a urcat cu 5,6% în primul trimestru faţă de aceeaşi perioadă din 2016, după un avans de 5% în trimestrul IV din 2016, de 4,5% în trimestrul III şi de 5,7% în al doilea trimestru al anului trecut.

În ceea ce priveşte evoluţia faţă de trimestrul anterior, creşterea din primul trimestru din acest an a fost de 1,7%, după +1,5% în trimestrul IV din 2016, +0,7% în trimestrul III şi +1,6% în al doilea trimestru din 2016, arată seriile publicate de INS.

Trimestrul I din 2017 a fost al şaptelea trimestru la rând de creştere economică, arată seriile INS.

INS  nu a publicat marţi detalii privind evoluţia sectoarelor economice, care urmează să fie prezentate abia la începutul lunii iunie. 

În 2016, din punctul de vedere al utilizării PIB, creşterea s-a datorat, în principal, cheltuielilor pentru consum final ale gospodăriilor populaţiei, care au urcat cu 7,5% faţă de 2015, contribuind cu 4,5% la creştere.

Formarea brută de capital fix, un indicator al investiţiilor din economie, a scăzut cu 3,3% faţă de 2015, având o controibţie negativă, de -0,8%, la creşterea economică din 2016..

În 2016, agricultura a ajuns la cea mai scăzută pondere la formarea PIB-ului României din istorie, de doar 3,9%, industria a contribuit cu 23,1%, construcţiile - cu 6%, comerţul - cu 18,2%, sectorul de informatică şi comunicaţii - cu 5,5%, trazacţiile imobiliare - cu 8,2%, iar administraţia publică şi apărarea - cu 10,5%, restul fiind aportul altor sectoare. 

Economia a primit mai mulţi stimuli din partea guvernului în ultimii doi ani, înprimul rând majorarea semnificativă a salariilor bugetarilor şi a salariului minim pe economie.

Pe partea fiscală, Guvernul a redus taxa pe valoarea adăugată (TVA) la alimente de la 24% la 9% de la 1 iunie 2015, măsură care a stimulat puternic vânzările de bunuri alimentare, iar cota generală a TVA a fost redusă de la 24% la 20%, de la 1 ianuarie 2016, şi la 19%, de la 1 ianuarie 2017.

De asemenea, impozitul pe dividende şi mai multe categorii de accize au fost micşorate în 2016, iar de la începutul acestui an afost eliminată supraacciza pe carburanţi şi "taxa pe stâlp".

Măsurile au stimulat consumul şi creşterea economică, însă au generat dezechilibre externe importante.

Astfel, contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat în 2016 un deficit de 4,1 miliarde euro,  de peste două ori mai mare faţă de 2015, în special ca urmare a deteriorării balanţei comerciale.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite