Din ianuarie 2023, scade plafonul până la care se acordă facilităţile fiscale în domeniul construcţiilor, sectorul agricol şi în industria alimentară

0
Publicat:
Ultima actualizare:
santier constructii foto shutterstock

Ministerul Finanţelor (MF) propune abrogarea prevederii potrivit căreia persoanele fizice care desfăşoară activităţi sezoniere dintre cele prevăzute la art. 1 al Legii nr. 170/2016 privind impozitul specific unor activităţi în cursul unui an sunt scutite la plata impozitului pentru veniturile realizate din salarii şi asimilate salariilor, potrivit proiectului de modificare a Codului Fiscal.

„Se propune abrogarea prevederii potrivit căreia persoanele fizice care desfăşoară activităţi sezoniere dintre cele prevăzute la art. 1 al Legii nr. 170/2016 privind impozitul specific unor activităţi, în cursul unui an sunt scutite la plata impozitului pentru veniturile realizate din salarii şi asimilate salariilor, având în vedere atât abrogarea Legii nr. 170/2016 la data de 1 ianuarie 2023, cât şi faptul că din analiza efectelor aplicării măsurii, a rezultat faptul că aceasta nu a condus la atingerea obiectivului estimat, fiind aplicată pentru un număr redus de contribuabili", se precizează în document.

De asemenea, în proiect se propune revizuirea reglementării privind acordarea facilităţilor fiscale în sectorul construcţii, precum şi în sectorul agricol şi în industria alimentară în sensul în care vor beneficia de facilităţile fiscale, numai persoanele fizice care obţin venituri din salarii şi asimilate salariilor realizate în baza contractelor individuale de muncă încheiate cu angajatori care se încadrează în condiţiile prevăzute la art. 60 pct. 5 şi pct. 7 din Codul fiscal.

Prevederea va intra în vigoare la data 1 ianuarie 2023 şi se aplică începând cu veniturile aferente lunii ianuarie 2023.

Potrivit sursei citate, în modificările aduse Codului fiscal se propune revizuirea reglementării privind acordarea facilităţilor fiscale în sectorul construcţii, în ceea ce priveşte condiţia referitoare la calculul cifrei de afaceri, în sensul în care raportarea are în vedere doar informaţii/date din anul curent.

Astfel, se are în vedere principiul conform căruia facilităţile fiscale se acordă în perioada în care se realizează efectiv activităţile menţionate la codurile CAEN precizate în actul normativ, urmărindu-se ca salariaţii care contribuie în perioada de raportare într-un procent semnificativ la realizarea a minim 80% din cifra de afaceri totală reprezentând activităţi de construcţii să beneficieze de scutiri, respectiv calculul să fie realizat în timp real şi nu având la bază date istorice.

"Se propune modificarea plafonului până la care se acordă facilităţile fiscale în domeniul construcţiilor, sectorul agricol şi în industria alimentară, respectiv de la 30.000 lei lunar la 10.000 lei lunar, inclusiv. Pentru partea din venitul brut lunar ce depăşeşte 10.000 lei nu se aplică facilităţile fiscale", potrivit MF.

Proiectul mai prevede reglementarea regimului fiscal aplicabil indemnizaţiilor acordate potrivit legii pentru îngrijirea pacientului cu afecţiuni oncologice, similar cu cel aplicabil indemnizaţiilor pentru risc maternal, maternitate, îngrijirea copilului bolnav, respectiv, acest tip de indemnizaţie reprezintă venit neimpozabil şi nu se cuprinde în baza de calcul al contribuţiei de asigurări sociale de sănătate, fiind datorată numai contribuţia de asigurări sociale.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite