Deficitul de cont curent s-a adâncit cu 40% în primele patru luni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

BNR a anunţat astăzi că deficitul de cont curent al balanţei de plăţi s-a adâncit cu 40,3% în primele patru luni ale anului, la 2,06 miliarde euro, pe fondul diminuării excedentului din transferuri curente, care nu a reuşit să acopere deficitul comercial şi al veniturilor.

Soldul balanţei transferurilor curente a scăzut de 2,5 ori în primele patru luni, de la 1,555 miliarde euro în ianuarie-aprilie anul trecut la 604 milioane de euro, potrivit datelor publicate astăzi de Banca Naţională a României (BNR).

Serviciile au avut în perioada analizată o contribuţie negativă de 248 milioane euro, faţă de numai 66 milioane euro în perioada similară din 2009, determinată în principal de sectorul alte servicii (-125 milioane euro).

Totodată, deficitul balanţei veniturilor a coborât la 651 milioane euro, de la 730 milioane euro în primele patru luni ale anului trecut.

Deficitul contului curent în ianuarie-aprilie 2010 a fost finanţat în proporţie de 55,1% prin investiţii directe ale nerezidenţilor în România, care au însumat 1,135 miliarde euro, în scădere cu 36%.

Datoria externă pe termen mediu şi lung a fost la 30 aprilie de 70,474 miliarde euro (81,4% din total datorie externă), în creştere cu 7,4% faţă de finele anului trecut.

Datoria externă pe termen scurt era la finele lunii aprilie de 16,116 miliarde euro (18,6% din total datorie externă), cu 10,4% mai mare faţă de 31 decembrie 2009.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite