Declin puternic al lucrărilor de construcţii în România. În ce ţări s-au înregistrat cele mai mari creşteri

Declin puternic al lucrărilor de construcţii în România. În ce ţări s-au înregistrat cele mai mari creşteri

Foto: Pixabay.com

România se numără printre ţările cu cel mai mare declin al lucrărilor de construcţii de la o lună la alta, arată datele publicate, luni, de Eurostat.

Conform sursei citate, lucrările de construcţii au crescut cu 0,7% în UE, respectiv cu 0,9% în zona euro, în luna mai comparativ cu luna aprilie. În rândul statelor membre, cele mai mari creşteri au fost înregistrate în Franţa (5,4%), Polonia (3,8%) şi Cehia (3%), transmite Agerpres. 
 
La polul opus, cele mai importante scăderi au fost înregistrate în Slovenia (minus 7,5%) şi România (minus 5,8%). Declinul înregistrat de România în luna mai vine după un avans de 7,2% în luna aprilie comparativ cu luna martie, când România a fost lider la creşterea lucrărilor de construcţii.
 
În ritm anual, în mai 2021, comparativ cu aceeaşi lună a anului trecut, lucrările de construcţii au crescut cu 13,6% în zona euro şi cu 11,6% în Uniunea Europeană. În acest caz, exceptând Suedia şi Slovenia, lucrările de construcţii au crescut în toate statele membre UE, cele mai mari creşteri fiind înregistrate în Franţa (23,9%), Austria (21%) şi Ungaria (18,7%). 
 
În România, lucrările de construcţii au crescut cu 6% în ritm anual în luna mai, după un avans de 12,7% în luna aprilie.
 
Volumul lucrărilor de construcţii a scăzut în luna mai 2021 cu 0,7% faţă de luna precedentă, dar este cu 6,1% peste nivelul din mai 2020, arată datele INS.
 
Conform sursei citate, săderea faţă de aprilie a fost determinată de  reducerea lucrărilor de construcţii noi (-2,7%), în timp ce lucrările de reparaţii capitale şi lucrările de întreţinere şi reparaţii curente au crescut cu 12,2%, respectiv cu 0,6%.
 
Pe obiecte de construcţii, au avut loc scăderi la clădirile nerezidenţiale (-5,5%) şi la clădirile rezidenţiale (-3,2%). Lucrările de construcţii inginereşti au crescut cu 4,3%. Ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, volumul lucrărilor de construcţii a scăzut în mai 2021 cu 5,8% faţă de aprilie.
 
Comparativ cu luna mai 2020, volumul lucrărilor de construcţii, ca serie brută, a crescut pe total cu 6,1%. Pe elemente de structură s-a înregistrat o creştere la lucrările de construcţii noi (+14,7%). Lucrările de întreţinere şi reparaţii curente şi lucrările de reparaţii capitale au scăzut cu 8,9%, respectiv cu 7,6%.
 
Pe obiecte de construcţii, volumul lucrărilor de construcţii a crescut la clădirile rezidenţiale cu 40,6%. Construcţiile inginereşti şi clădirile nerezidenţiale au scăzut cu 4,4%, respectiv cu 1,3%. În primele cinci luni ale anului comparativ cu perioada similară din 2020, volumul lucrărilor de construcţii, ca serie brută, a crescut pe total cu 5,5%.
 
A avut loc o creştere la lucrările de construcţii noi cu 12,8%. Scăderi s-au înregistrat la lucrările de reparaţii capitale (-11,3%) şi la lucrările de întreţinere şi reparaţii curente (-6,8%). Pe obiecte de construcţii, au avut loc creşteri la clădirile rezidenţiale (+23,9%) şi la construcţiile inginereşti (+0,3%). Clădirile nerezidenţiale au scăzut cu 0,5%. În primele cinci luni ale anului, volumul lucrărilor de construcţii a crescut ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate cu 2,7%.
 
 

Preţurile materialelor de construcţii, în vizorul Consiliului Concurenţei: Facem verificări la nivel naţional şi internaţional

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările