Daniel Zamfir, despre modificările aduse ordonanţei privind compensarea facturilor la energie: A ieşit un ghiveci. Va fi greu de aplicat

Daniel Zamfir, despre modificările aduse ordonanţei privind compensarea facturilor la energie: A ieşit un ghiveci. Va fi greu de aplicat

Comisiile economice reunite au votat luni, în bloc, mai multe amendamente aduse OUG 118/2021 privind compensarea facturilor la energie. Deputatul Daniel Zamfir a spus după vot că „a ieşit un ghiveci care va gi greu de aplicat”.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Am asistat la omorâre a speranţei oamenilor de a avea o lege care să-i sprijine pe români să-şi plăteascî facturile la iarnă. (...) Am asistat la un ghiveci în care partidele de dreapta au amestecat tot acest mecanism. A ieşit o lege care va fi greu de aplicat, mecanismul de compensare este greu de aplicat. (...)

România are cea mai mare creştere din UE a preţurilor energiei electrice şi gazelor. Preţul gazelor a crescut cu 344% şi doar o simplă compensare era insuficientă, iar faptul că ei (toate partidele - n.r.) au acceptat iniţiativa noastră de plafonare e un lucru bun, dar credem că nivelul acestor plafoane este mare şi sperăm ca legea, odată ajunsă în Camera Deputaţilor, să sufere modificări acolo la nivelul acestor plafoane", a declarat Daniel Zamfir..

Printre amendamentele propuse de PSD a fost posibilitatea amânării cu şase luni la plata facturilor pentru consumatorii vulnerabili. Totodată, profitul furnizorilor a fost plafonat la maximum 5% raportat la costurile de furnizare.
 
Amendamentele aduse de PNL au prevăzut majorarea sumelor plătite de la bugetul de stat în contul facturilor şi plafonarea preţului - pentru consumatorii casnici, precum şi exceptarea de la plată a certificatelor verzi, a contribuţiei de cogenerare şi a accizei şi reducerea TVA - pentru cei noncasnici.
 
Printre modificări se află şi supraimpozitarea cu 80% a producătorilor de electricitate, dar şi plafonarea la 5% din costuri a profitului furnizorilor.
 
"Mă bucur până la urmă că actualii colegi din arcul guvernamental au acceptat ideea de plafonare, pentru că într-adevăr nu se putea altfel. Pe lângă, noi cei de la PSD am propus şi limitarea profitului furnizorilor. Am mai introdus un amendament foarte important, din punctul meu de vedere: dăm posibilitatea celor care sunt într-o starea de sărăcie energetică să-şi poată amâna plata facturilor timp de şase luni", a afirmat senatorul PSD Daniel Zamfir, după votul final.
 
Citeşte şi:
 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările