Dăncilă vrea să înfiinţeze un departament pentru monitorizarea proiectelor privind autostrăzile

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Facebook
FOTO Facebook

Premierul Viorica Dăncilă a anunţat, luni, că va înfiinţa un departament în subordinea sa, care să se ocupe de proiecte de infrastructură şi în cadrul căruia va cere raport săptămânal privind investiţiile din România. Departamentul va monitoriza proiectele privind autostrăzile şi investiţiile din sănătate şi educaţie.

"Avem proiecte pe termen scurt, mediu şi lung. În primul rând, săptămâna trecută am făcut, am scos toate obiectivele pe fiecare domeniu în parte pe care le avem de îndeplinit din programul de guvernare. Bineînţeles că trebuie să adaptăm o serie de proiecte la realitate şi că unele dintre ele vor suferi modificări. Pentru mine, pentru Guvernul pe care-l condus, am spus că că 2019 este un an al investiţiilor şi pentru noi perioada aceasta vom încerca să ne ţinem de cuvânt. Autostrăzi, spitale, dotări în spitale, investiţii în şcoli. Nu întâmplător anul acesta avem cel mai mare buget pe educaţie şi sănătate, două domenii foarte importante", a declarat Viorica Dăncilă, la emisiunea "Marius Tucă Show".

Premierul a reiterat ideea potrivit căreia sunt necesare investiţii mai ales în mediul rural.

"Am mers în spitale, am văzut că avem nevoie de dotări, dotarea spitalelor. Trebuie să avem în vedere atât în ceea ce priveşte infrastructura, mă refer la autostradă, poduri, spitale, şcoli, dar şi în mediul rural pentru că am auzit în ultima perioadă multe afirmaţii referitoare la faptul că nu s-au făcut deloc investiţii în România. Dacă ne uităm în mediul rural şi ne uităm pe PNDL 1 şi PNDL 2, s-au făcut foarte multe investiţii. Noi trebuie să gândim şi din punct de vedere al coeziunii, nu putem să lăsăm mediul rural nedezvoltat şi să ne gândim numai la dezvoltarea în mediul urban. Acum introducem Fondul de Dezvoltare şi Investiţii astfel încât să continuăm cu investiţiile", a completat Viorica Dăncilă.

Solicitat să puncteze câteva proiecte punctuale, premierul a replicat: "Foarte curând spitalul de la Constanţa, spital regional, pe care îl vom face G2G (government to government-n.r.) cu Turcia. Suntem într-un stadiu destul de avansat al discuţiilor cu spitalul de la Iaşi. Avem parteneriatul public-privat pe autostrada Ploieşti-Comarnic-Braşov şi, bineînţeles, voi face un departament în subordinea primului-ministru, tocmai pentru proiecte de infrastructură, unde vreau să am raport săptămânal privind investiţiile din România astfel încât să ne încadrăm în ceea ce am promis şi, bineînţeles, încurajăm foarte mult pe parteneriatul public-privat".

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite