Cum va funcţiona e-popriri, aplicaţia care va debloca rapid conturile DOCUMENT

Cum va funcţiona e-popriri, aplicaţia care va debloca rapid conturile DOCUMENT

foto arhiva Adevărul

Ministerul  Finanţelor a pus în dezbatere publică un proiect de ordin care stabileşte cum va funcţiona e-popriri, aplicaţia care va debloca rapid conturile blocate de Fisc în contul datoriilor către stat.

Ştiri pe aceeaşi temă

Ordinul este pus în dezbatere publică până la data de 8 martie, urmează să intre în vigoare după ce va fi publicat în Monitorul Oficial.
 
„Din punct de vedere al aplicării în timp, prezenta procedură vizează popririle înfiinţate după data intrării în vigoare a ordinului, respectiv adresele de înfiinţare a popririi emise şi comunicate după momentul la care ordinul intră în vigoare. 
 
În acest context, adresele de înfiinţare a popririi emise şi comunicate până la data intrării în vigoare a ordinului vor fi supuse regulilor procedurale aplicabile la momentul respectiv, potrivit principiului tempus regit actum”, se arată în referatul de aprobare al proiectului de ordin.
 
Potrivit acestuia, ANAF va pune la dispoziţia băncilor sistemul informatic necesar implementării mecanismului popririi electronice începând cu data intrării în vigoare a ordinului, băncile urmând să decidă dacă vor adera la noul mecanism prin semnarea Convenţiei-cadru de aderare.
 
„De altfel, toate instituţiile de credit trebuie să fie interesate şi să depună toate eforturile în vederea aderării cât mai repede la noul sistem pus la dispoziţie de MFP. Totodată trebuie subliniat faptul că noul mecanism de înfiinţare şi ridicare a popririlor este în avantajul clienţilor instituţiilor de credit care au calitatea de debitor faţă de ANAF astfel încât disponibilităţile băneşti existente în conturile debitorilor să nu fie afectate peste nivelul soldului rămas de plată, pe de o parte, iar pe de altă parte, ridicarea măsurilor de executare silită prin poprire bancară să se realizeze cu operativitate, în timp real, astfel încât să nu producă sincope în activitatea desfăşurată de contribuabili”, se arată în documentul citat.
 
Procedura de poprire şi de ridicare a popririlor este prevăzută în Anexa 1 ataşată ordinului.
 
Aceasta prevede că ANAF va transmite în fiecare zi către Unitatea de Imprimare Rapidă adresele de înfiinţare a popririlor.
 
„Zilnic, organele fiscale centrale prevăzute la art. 30, art. 33 şi art. 35 din Codul de procedură fiscală, denumite în continuare organe fiscale competente, transmit electronic adresele de infiinţare a popririi către Unitatea de Imprimare Rapidă, denumită în continuare U.I.R., în vederea procesării acestora”, se arată în ordin. 
Sistemul informatic e-Popriri preia şi prelucrează aceste informaţii şi le comunică, până la miezul nopţii, instituţiilor de credit prin intermediul platformei e-Popriri.
 
„Băncile răspund Fiscului, până la ora 17:00 a următoarei zile bancare de după comunicarea adreselor, ce sume se pot plăti”, precizează avocatnet.ro.
 
În situaţia în care datornicii n-au bani în conturi la înfiinţarea popririlor, procedura se aplică atunci când intră efectiv bani în conturile poprite.
 
Până la ora 24:00, e-Popriri analizează sumele comunicate de bănci şi emite ordonanţările de plată, astfel încât instituţiile financiare să vireze banii (această analiză va împiedica reţinerea din conturile bancare a unor sume mai mari decât datoriile prevăzute în adresele de înfiinţare a popririlor, chiar dacă sunt implicate popriri la mai multe instituţii financiare).
 
În următoarea zi bancară, instituţiile financiare fac plata către Fisc a sumelor indicate prin ordonanţările de plată.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: