CONFIRMARE Popririle vor fi puse numai pe sumele datorate. Ridicarea popririi, automată şi mai rapidă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
 Popririle au fost făcute pentru neplata impozitelor locale

Ministerul Finanţelor Publice şi ANAF confirmă faptul că va exista un nou mecanism pentru automatizarea înfiinţării şi ridicării popririlor bancare de către organele fiscale, în limita sumelor înscrise în actele de executare silită.

Astfel, disponibilităţile băneşti existente în conturile contribuabililor nu vor fi afectate peste limita sumelor înscrise în adresa de înfiinţare a popririi bancare şi, astfel, nu se vor produce sincope în activitatea desfăşurată de aceştia, susţine ANAF, într-un comunicat.

Potrivit acestuia, ridicarea măsurilor de executare silită prin poprire bancară va fi realizată cu operativitate, în timp real, având în vedere că încetarea măsurii de înfiinţare a popririi bancare se va efectua de la nivelul central al ANAF, pe baza schimbului rapid de informaţii cu instituţiile de credit.

„Un avantaj considerabil pentru contribuabili îl reprezintă şi faptul că nu mai este necesară deplasarea acestora la sediul organelor fiscale, în vederea ridicării popririlor bancare”, precizează Fiscul.

ANAF susţine că şi-a propus, de asemenea, scurtarea duratei de comunicare a actelor de executare, inclusiv a celor emise ca urmare a încetării măsurilor de executare silită, concomitent cu reducerea costurilor de comunicare/operare a actelor de executare silită.

„Ministerul Finanţelor Publice şi ANAF au ca prioritate, în relaţia cu contribuabilii, un amplu proiect care priveşte simplificarea, debirocratizarea şi transparentizarea activităţilor de încasare a debitelor acestora. Implementarea sistemului electronic de poprire a conturilor bancare, prin automatizarea înfiinţării şi ridicării popririlor bancare, este una dintre măsurile adoptate în cadrul acestui proiect”, conchid cele două instituţii.

Informaţia că popririle bancare vor fi instituite de către ANAF doar pe sumele datorate statului, nu pe toată suma din cont, iar ridicarea popririlor va fi făcută în timp real, a apărut încă de acum două săptămâni.

Ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, a anunţat că modificarea legislativă urmează să fie făcută începând cu luna iulie.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite