Comisia Europeană avertizează că România nu şi-a îndeplinit obligaţii privind transportul rutier
0Comisia Europeană a solicitat joi României şi altor 15 state membre să actualizeze conexiunea între registrele lor electronice naţionale cu transportatorii rutieri şi noua versiune a Registrului european al întreprinderilor de transport rutier.
Comisia a decis să trimită scrisori de punere în întârziere către România, Belgia, Cipru, Cehia, Danemarca, Estonia, Finlanda, Ungaria, Italia, Malta, Ţările de Jos, Portugalia, Slovacia, Spania şi Regatul Unit pentru faptul că nu au actualizat conexiunea între registrele lor naţionale cu întreprinderile de transport rutier şi noua versiune a Registrului european al întreprinderilor de transport rutier (ERRU), aşa cum prevede Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2016/480 al Comisiei.
ERRU permite schimbul de informaţii între statele membre cu privire la întreprinderile de transport rutier stabilite în UE. Acesta este un instrument esenţial pentru asigurarea aplicării legislaţiei UE. Pentru implementarea unei versiuni noi şi îmbunătăţite a ERRU, statele membre trebuie să îşi adapteze sistemele la nivel naţional.
Termenul pentru actualizarea conexiunii registrelor electronice naţionale a expirat la 30 ianuarie 2019.
În cazul în care autorităţile statelor membre în cauză nu trimit un răspuns satisfăcător în termen de două luni, Comisia poate decide să le trimită avize motivate.