Cîţu: Oprim hemoragia banului public. Unele companii s-ar putea să nu supravieţuiască

Cîţu: Oprim hemoragia banului public. Unele companii s-ar putea să nu supravieţuiască

Florin Cîţu FOTO Mediafax

Companiile de stat cu pierderi care vor să beneficieze în continuare de subvenţii de la buget trebuie să vină cu un program de restructurare care să arate că pot să fie pe profit în câţiva ani de zile, a declarat sâmbătă premierul Florin Cîţu, care a avertizat că unele dintre acestea s-ar putea „să nu supravieţuiască”.

Ştiri pe aceeaşi temă

În cazul în care nu prezintă un astfel de plan, „nu vor primi subvenţiile şi vor trebui să se descurce cu banii pe care îi au”, a spus Cîţu.

„Sunt acele companii de stat care au pierderi de ani de zile. Trebuie să spunem stop. Ajunge. Aici oprim această hemoragie a banului public şi bătaia de joc asupra banului public. Aşa că aceste companii de stat care au pierderi trebuie să vină cu un program de restructurare dacă vor să mai fie susţinute”, a subliniat el.

Florin Cîţu a admis că este posibil ca unele dintre aceste companii „să nu supravieţuiască sau unii dintre managerii care au administrat prost aceste companii să nu supravieţuiască”.

„Dar acesta este preţul pe care trebuie să-l plătim dacă vrem să mergem mai departe”, a afirmat acesta.

Întrebat de ziarişti despre bugetul pentru acest an, primul ministru a notat că în patru ani cheltuielile cu personalul s-au dublat, la fel ca şi subvenţiile, fără însă să se constate şi o dublare a performanţei celor care lucrează în administraţia publică.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările