Cioloş: Reducerea numărului de ferme mici nu este o soluţie

Comisarul european pentru Agricultură, Dacian Cioloș, spune că nu reducerea numărului de ferme de semi-subzistenţă e o soluţie, ci trebuie orientate spre economia de piaţă. 

Ştiri pe aceeaşi temă

“Sunt regiuni întregi în Uniunea Europeană unde fermele mici au un rol crucial, nu numai pe plan economic, ci și pe plan social și de mediu”, spune Dacian Cioloș, comisarul European pentru Agricultură, aflat la Sibiu, în cadrul unui seminar dedicat dezvoltării fermelor de semi-subzistență din Uniunea Europeană. Cioloș spune că micile ferme nu trebuie să dispară ci trebuie ajutate să se dezvolte. “Comisia Europeană susține asocierea producătorilor, însă în România agricultorii sunt reticenți, tocmai pentru că aici ei au trecut printr-un proces de colectivizare masiv și acum este greu să se gândească la asociere”, adaugă comisarul.

Cu ce probleme se confruntă fermierii români

Dacian Cioloș spune că agricultorii români au o capacitate redusă de cofinanțare și un acces limitat la creditare. În plus, ei sunt prost informați și consiliați și duc lipsă de sprijin în accesarea unor programe europene. “În cadrul primului pilon al Politicii Agricole Comune avem în vedere măsuri pentru instruirea și menținerea locurilor de muncă pentru a obține bunuri publice”, mai adaugă comisarul. Prin bunuri publice el spune că trebuie înțeles inclusiv diversitatea produselor din fermă sau crearea și menținerea de peisaje rurale.

România are peste 4,2 milioane de ferme, din care peste 99% sunt exploatații de subzistență și semisubzistență. În plus, 45% dintre ele (1,9 milioane) au o suprafață mai mică de un hectar și nu sunt eligibile pentru plata pe suprafață.


Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările