Cheltuielile pentru protecţia mediului se ridică la doar 2,5% din PIB. Cele mai mari investiţii se fac în managementul deşeurilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cheltuielile pentru protecţia mediului la nivel naţional au continuat să scadă anul trecut şi au ajuns la 15,6 miliarde de lei, reprezentând aproximativ 2,5% din PIB, faţă de 3% în 2012, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS).

„La nivel naţional, ponderea investiţiilor producătorilor nespecializaţi a reprezentat 73,1% în totalul investiţiilor pentru protecţia mediului, urmată de cea a administraţiei publice (15,7 %) şi a producătorilor specializaţi (11,2 %). În industria prelucrătoare s-au realizat 43,5% din cheltuielile pentru protecţia mediului a producătorilor nespecializaţi, în timp ce sectorul «producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze şi apă caldă» s-au realizat 22,8%, iar sectorul «captarea, tratarea şi distribuţia apei» a absorbit 22%“, se arată într-un comunicat al INS.

Pe domenii de mediu, cele mai mari cheltuieli s-au înregistrat pentru managementul deşeurilor (54,2% din totalul cheltuielilor pentru protecţia mediului la nivel naţional), urmate de cheltuielile pentru protectia apei (16,8%) şi de cheltuielile pentru alte domenii de mediu (16,3%).

Institutul Naţional de Statistică a anunţat, în luna octombrie a anului trecut, că în 2012 cheltuielile pentru protecţia mediului au scăzut la 17,6 miliarde lei, reprezentând 3% din PIB. În 2011 indicatorul crescuse la 18,6 miliarde lei, respectiv 3,2% din PIB.

Cheltuielile la nivel naţional includ investiţiile, cheltuielile curente interne (cheltuielile curente efectuate prin activităţi proprii de protecţia mediului) şi alte cheltuieli ale administraţiei publice (subvenţii acordate, transferuri), nefiind cuprinse cheltuielile curente externe (reprezentând în principal sumele pentru cumpărarea de servicii de protecţia mediului de la terţi).

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite