Budăi, despre cei care iau mai mulţi bani în mână decât pe hârtie: Ajung la pensie şi nu se pot îngriji, pentru că au plătit contribuţii mici

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a dat marţi o serie de explicaţii privind contribuţiile pe care angajaţii trebuie să le plătească în contul pensiilor de stat, arătând că sunt o serie de oameni care acceptă să fie plătiţi cash mai mult decât este trecut în contract, deşi acest lucru se va vedea atunci când ajung la pensie şi vor primi ajutor social deşi au muncit o viaţă întreagă.

Potrivit ministrului, măsura prin care s-a decis ca valoarea contribuţiilor plătite pentru un job "part-time" să fie similară cu cea din "full-time" urmăreşte ca acei angajaţi să poată beneficia de beneficii la momentul ieşirii la pensie.

"Măsura part-time a lovit în cineva, dar am să vă spun din experienţa mea de director al Casei de Pensii, că la pensie vin oamenii şi spun tot statului că au lucrat 30-35 de ani şi primesc doar indemnizaţie socială. Am primit sute de audienţe de acest fel... Vorbesc despre o chestiune socială de care suntem responsabili şi noi statul, dar şi dumneavoastră, mediul privat.

De după Revoluţie şi până acum, au fost oameni care au luat 5 lei în mână şi doi lei pe hârtie. Trebuie să ne gândim şi la ei. Avem aici o problemă... Am fost tot timpul de acord să mă întâlnesc cu mediul de afaceri pentru a putea lua o măsură bună.

Trebuie să ne mai gândim şi la zilieri, unde avem o problemă. Sunt zone în România, cum e Delta Dunării, unde oamenii lucrează zilieri fără să plătească nicio contribuţie, doar acel impozit. Abia acum am introdus, şi este "vina" mea, ideea ca pentru acele zile lucrate să li se plătească contribuţia pentru asigurările sociale.

Ajung la pensie când nu se pot îngriji, din cauza faptului că nu au contribuit o viaţă întreagă, nu pot primi pensie şi nu primesc acei 640 de lei sau cât o mai fi peste 20 de ani. Sunt la vârsta când au nevoie de medic de familie, de spitalizare...", a spus Budăi, citat de Agerpres.
Economie



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite