Balada „noi şi banii europeni“: pleaşca, barza şi cârca

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Shutterstock
FOTO Shutterstock

Vin banii! O sumă - vom vedea calculele finale - care se va apropia, în principiu, de 20 de miliarde Euro, bani destinaţi repornirii motoarelor economice şi sociale afectate sau chiar blocat de efectele pandemiei şi reconectării cu circuitele lumii globalizate. Bani pe care, în funcţie de înţelepciunea şi ştiinţa de guvernare a celor care ne conduc, chiar ar putea să producă rezultate. Ar putea, zic, dar nu există garanţii absolute.

Deocamdată, mormanul de bani este doar la nivel de pleaşcă pe care destinul ne-a oferă cu generozitate, exact ca un bilet câştigător la loterie. Nimic mai mult deoarece, cel puţin până în acest moment, nu am văzut organizate reuniuni la nivel înalt dedicate stabilirii unui plan logic, fie el cât de general, care să vorbească despre priorităţile naţionale pe care decidenţii politici ai României le consideră esenţiale în perioada imediat următoare. N-a făcut-o nici Preşedinţia, n-a făcut-o nici Guvernul (că de Parlament nu pomenesc, să nu vă enervez) . Mi se pare un lucru de neînţeles deoarece, de cel puţin trei luni de zile, imediat după declanşarea pandemiei, se ştia că toate, absolut toate motoarele de la Bruxelles erau calibrate doar pentru a obţine performanţă în răspunsul - cel mai important în istoria Europei - care se concretizează în acest uriaş stimul financiar de acum. Adevărat, nu se ştiau sumele exacte care urmau să fie alocate, dar era absolut limpede că va fi făcut acest efort de solidaritate.

Drept care, în manualele alea necitite de ştiinţa guvernări, se spunea că trebuie să te înveţi, dacă se poate şi cât se poate, cu ceea ce este numit „gândire politică şi administrativă anticipativă“. În traducere: „vine pleaşca, noi ce traistă am pregătit“? Şi uite că acum veni pleaşca şi ne prinse iar nepregătiţi, precum primarii surprinşi şi chiar indignaţi că iarna vine după toamnă şi că se apucă să şi ningă, fapt de neconceput care, cu certitudine, se datorează numai manevrelor jigodioase ale opoziţie nepatriotice. Din nou, problema cea mai delicată şi care va rămâne fără răspuns, este aceasta a domeniilor prioritare în care România vrea să investească pentru ase putea cupla la marile proiecte urgente ale Europei.

Sigur că a venit pleaşca de acum, confirmând din nou justeţea intuiţiei geniale prezentă în proverbul nostru strămoşesc ce ne-a adus, de veacuri, certitudinea că „la barza chioară, face Dumnezeu cuib“. Şi aşa a şi fost dar, acum poate din cauza mutaţiilor climatice, se împuţinează berzele, până şi alea chioare, de unde şi actuala penurie de cuiburi cu caracter special şi providenţial.

Cum răspundem acestei situaţii? Misterul este total. Am putea să ne uităm în vreo direcţie care să ne intereseze? După părerea mea, strict personală şi care nu angajează vreunul din inexistentele planuri naţionale, ar fi interesant să vedem dacă ce spun europenii că-i interesează cu prioritate ar putea fi şi o direcţie valabilă şi generatoare de profit şi pentru România viitoare.

Proiectul lor privind construcţia unui spaţiu comun european al sănătăţii va fi unul de lungă durată în care se vor investi mulţi bani şi care va oferi şi multiple oportunităţi pe orizontală şi pe verticală în care să fie angrenate o multitudine de companii dintre cele mai diverse. Zice cineva ceva? E vreun proiect coerent de de angajamente cu perspectivă naţională? Nu.

Ar putea să fie o deschidere majoră proiectul de restartare (pentru care s-au dat deja bani europeni şi sunt necheltuiţi) a sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii, prilej perfect de analiză a modului în care pot să fie impulsionate în special cele care asigură producţii importante (uneori chiar strategice) la nivelul economiei viitoare, cea recalibrată în funcţie de lecţiile date de pandemie. De ce-ar vrea să aibă nevoie mâine şi în anii ce vin România care nu trebuie să piardă ocazia de a se reinventa? Întrebarea ar trebui să fie extrem de urgentă deoarece vorbim despre sectorul IMM-urilor, cel care poate fi uşor sau relativ uşor şi rapid reconvertit în funcţie de un plan naţional de priorităţi în sectoare esenţiale. Care sectoare? Care plan?

Un al treile sector ar fi acela al educaţiei, veşnic prigonit şi desconsiderat sub toate guvernările. Apare acum prioritatea dezvoltării europene a spaţiului comun pentru tehnologia numerică, o extensie născută din proiectul minunat al „societăţii digitale“ desenat cu mulţi ani în urmă de ştiinţa românului Florin Lupescu. Am putea face ceva? Cu siguranţă. Ce anume? Pandemia ne-a arătat distanţa uriaşă între promisiunile, şi angajamentele electorale şi realitatea tragică pentru supravieţuirea viitoare a naţiunii pe care o reprezintă sfertul de milion de copii fără posibilitatea de a se conecta la ceea ce în Europa de dincolo de graniţele noastre este deja normalitate: societatea digitală. Nu ajunge să auzim promisiunea: le cumpărăm tablete! ca un  gest de milă creştină faţă de sărăntocii şi nefericiţii soartei. Dacă am vrea să folosim şansa de acum, totul ar trebui integrat într-un proeict, într-o logică de construcţie leagată de viitoarele priorităţi ale pieţei europene ale muncii.

Dacă nu, asta e, vom continua pe drum ferm început acum şi care stabilizează România ca piaţă europeană ofertantă a muncii sezoniere, muncitori cu cârca, nespecializaţi, dar extrem de necesari pe măsură ce pieţele muncii din Statele Membre au, la nivel naţional, ambiţia de a pregăti propriii cetăţeni în domeniile performante ale viitorului. Ei cu ultra-specializările, noi cu sezonierii. Că este aşa, asta ştim cu toţii. Sigur că este dreptul absolut al oamenilor să plece pentru a avea o viaţă mai bună sau pentru a face rost de bani. Dar este tragic să vezi cum devenim din ce în ce mai solicitaţi doar pentru acest tip de forţă de muncă, pe măsură ce s-a instituit convingerea absolută că ai noştri vor pleca în orice condiţii şi, mai ales, în orice număr ar fi nevoie. Ultimul episod îl reprezintă cererea irlandezilor, după ce italienii, olandezii, francezii şi germani solicitaseră acelaşi tip de serviciu românesc. Păcat că România se poate dispensa atât de uşor de aceşti oameni, tare păcat că nu are agricultura care să poată profita în condiţii financiare corecte de munca lor, neştiind cum să-şi valorizeze atuurile care sunt multe şi foarte diverse. Pentru asta trebuie un plan naţional, o viziune pe termen lung şi un management pe măsură al resurselor. Unde e planul? Care sunt priorităţile?

Până atunci, din păcate, vorbim discuţii şi promitem himerele electorale obişnuite la ocazii mari în care, după cum bine ştiţi, totul se face pentru binele ţării şi al cetăţenilor. Şi astfel încheiem, deloc metaforic şi ca întotdeauna de inutil orice comentariu despre pleaşcă, barză şi cârcă.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite