„Autostrăzile suspendate“ ale PSD. Cum mimează premierul Dăncilă că s-ar fi apucat de infrastructura rutieră

„Autostrăzile suspendate“ ale PSD. Cum mimează premierul Dăncilă că s-ar fi apucat de infrastructura rutieră

Centura Bacău FOTO Asociaţia Pro Infrastructura

Deranjat de amploarea pe care au luat-o protestele #şîeu, Guvernul PSD anunţă, prin vocea premierului Viorica Dăncilă, realizările măreţe din ultimul timp: începerea lucrărilor la Autostrada Moldovei şi stadiul avansat al drumului expres Craiova - Piteşti. Reprezentanţi ai organizaţiilor neguvernamentale care au fost în teren spun că lucrurile stau cu totul altfel.

Autostrăzi la care abia au demarat lucrările sau drumuri expres pentru care contractele au fost semnate în decembrie au fost trecute luni de premierul Viorica Dăncilă la capitolul reuşite. 
 
Premierul a precizat că săptămâna trecută au început lucrările la primii kilometri de autostradă din Moldova, iar în privinţa drumului expres Craiova – Piteşti, Dăncilă a spus că acesta este deja în fază avansată.
 
„Va avea o lungime de peste 121 km, are o valoare totală estimată de aproape 5 miliarde de lei, inclusiv TVA, iar pentru o realizare cât mai eficientă, obiectivul a fost împărţit în 4 tronsoane. Contractele pentru proiectarea şi execuţia celor 4 tronsoane au fost scose la licitaţie în anul 2017, iar contractele pentru tronsoanele 1 şi 2, au fost semnate deja în decembrie 2018.
 
Practic, anul acesta tronsoanele 1 şi 2, în lungime de 57,55 km şi cu o valoare însumată de peste 2 miliarde de lei cu TVA, au intrat în linie dreaptă, aflându-se în faza de proiectare. Trebuie să precizez că licitaţiile pentru tronsoanele 3 şi 4 au fost anulate în instanţă. În acest moment, documentaţia necesară acestor tronsoane se află în procedura de reactualizare pentru a putea fi lansată din nou la licitaţie anul acesta”, a spus luni Dăncilă, la Craiova.
 
Pro Infrastructura: Nu au fost obţinute nici măcar toate autorizaţiile
 
Reprezentanţi ai organizaţiilor neguvernamentale care au fost în teren spun că lucrurile stau cu totul altfel: pentru centura Bacău nu au fost obţinute nici măcar toate autorizaţiile, la drumul expres Craiova Piteşti existând numeroase probleme, atât de proiectare, cât şi cu exproprierile.
 
„E adevărat că au demarat lucrările la centura Bacău, dar nu acum. Anunţul a fost făcut de Compania de Drumuri (CNAIR) încă de vineri, pengtru a abate atenţia de la protestele #sieu. Astăzi, premierul încearcă să se laude din nou cu această reuşită, deşi lucrările au început în 2016, au fost oprite şi reluate în urmă cu mai vine de o săptămână”, a declarat pentru „Adevărul” Ionuţ Ciurea, preşedintele Pro Infrastructură, una dintre ONG-urile care monitorizează atent activitatea de pe şantiere.
 
Acesta a explicat că o porţiune din centura Bacăului, de 16 kilometri, face parte din Autostrada Moldovei, dar, în urma problemelor pe care le-au avut în trecut constructorii turci, este nevoie de repriectare. ”Acum se poate lucra doar pe capete, iar la autostradă doar pe un singur sens.
 
Constructorul nu are autorizaţie pentru mai mult pentru că aşa era trecut în contractul vechi, cel semnat în 2015 cu turcii de la Eko Insaat, pentru suma de 393 milioane de lei. Abia după un an, pe 25.05.2016, s-a dat ordinul de începere! Motivul? Autorităţile nu au putut da avansul în 2015 deoarece finanţarea europeană POS-T 2007-2013 se încheia la finalul lui 2015 şi nu era suficient timp pentru a realiza progres în teren care să justifice plata.
 
În septembrie 2016 au apărut primele semne de viaţă în şantier, iar în aprilie 2017 contractul este reziliat, la cererea contructorului, care a spus că are probleme în Turcia. Au făcut 2% din contract. Licitaţia a fost relansată în decembrie 2017, iar câştigătorul a fost anunţat în august 2018: asocierea UMB-Tehnostrade cu suma de aproape 669 milioane lei (fără TVA). Aşa că, despre ce realizări vorbim? Cât din această centură s-a realizat, astfel încât să ne mândrim cu ea”, a spus Ciurea.
 
Ionuţ Ciurea: Cum să spui că acest drum expres este într-un stadiu avansat? Sunt minciuni!
 
În ce priveşte Drumul expres Craiova – Piteşti, lucrurile stau şi mai rău, aici nici măcar neputând fi vorba despre demararea lucrărilor.
 
„Cum poţi spune că acest drum expres este într-un stadiu avansat când abia au fost semnate contractele în decembrie. Şi vorbim despre contracte de proiectare şi execuţie. Nici măcar proiectul tehnic nu a fost aprobat. Acolo sunt foarte mari probleme cu exproprierile.
 
Ştiaţi că fabrica Pirelli de la Slatina este chiar pe traseul acestui drum expres? Ce face cu fabrica? A venit şleatha asta de incompetenţi şi proşti să se laude că sunt avansate lucrările! O să găsim tot felul de blocaje. Exproprieri ciuciu! Relocare cuciu! Va fi extrem de complicat. Va fi nevoie de modificarea proiectului din 2010 şi, categoric, obţinerea unui nu acord de mediu pentru că trebuie schimbat traseul. Cum să spui că acest drum expres este într-un stadiu avansat? Sunt minciuni!”, a adăugat preşedintele asociaţiei.
 
Potrivit lui Ionuţ Ciurea, în urmă cu aproape două săptămâni, la 5 martie, CNAIR a anulat licitaţia pentru tronsonul 3 al Drumului Expres Craiova-Piteşti. „Comunicările au fost trimise către ofertanţi la 18 februarie 2019. Aceeaşi soartă o va avea şi lotul 4.
 
În total avem 63,5 km în plop. (...) Am avertizat încă din 3 iulie 2017 că proiectul Craiova-Piteşti este lansat în grabă, pe baza unui studiu de fezabilitate vechi, lacunar şi cu o documentaţie de licitaţie de foarte slabă calitate. Adunăm cel puţin 17 luni suplimentare în care şoferii îşi vor risca viaţa. Nervi tociţi, timp pierdut, bani irosiţi şi oportunităţi ratate fiindcă oficialii CNAIR suferă de prostie cronică şi încăpăţânare acută”, a spus reprezentantul asociaţiei Pro Infrastructura.
 
Dăncilă: PSD a făcut 500 kilometri de autostradă
 
Cu toate acestea, premierul Viorica Dăncilă a susţinut luni că PSD a fost partidul care a construit cei mai mulţi kilometri de autostradă, în timp ce alte guvernări nu au făcut absolut nimic.
 
”Ne preocupă problema cea mai arzătoare pentru industria auto- infrastructura de transport. Am modificat legislaţia pentru a creşte posibilitatea de a dezvolta infrastructura, inclusiv prin parteneriatul public-privat. (...) După atâţia ani în care lucrurile au mers cu încetinitorul, guvernul pe care îl conduc a luat în piept această provocare şi vom demonstra că se poate.
 
Oamenii au dreptate să fie supăraţi pentru ritmul în care s-a lucrat în acest domeniu, însă adevărul trebuie spus până la capăt. În guvernările PSD s-au făcut peste 500 de km de autostradă din cei existenţi, în alte guvernări au fost 0 km şi să nu uităm că ministrul transporturilor din 1999, devenit apoi preşedintele României, ne explica faptul că România nu are nevoie de autostrăzi, ne ajung drumurile naţionale. Ne luptăm de ani buni cu această mentalitate profund greşită, dar şi cu o serie de piedici puse parcă intenţionat de unii” a susţinut Dăncilă.
 
Ministrul Transporturilor dă vina pe statul paralel
 
Pe de altă parte,. ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a dat vina pe statul paralel pentru lipsa autostrăzilor din România, el susţinând că angajaţii din companii nu au semnat contracte de teama DNA.
 
"A fost tot timpul teroare (...): plimbări pe la DNA, arestări dimineaţa. În contextul acesta, mulţi oameni au spus că nu vor să facă act adiţional la contract, că s-ar putea interpreta, în condiţiile în care pe noi ne-ar fi ajutat să deblocăm un proiect sau să mergem mai departe, şi era un lucru legal, dar le era frică să semneze”, a spus luni ministrul Cuc.
 
Autostrada de un metru, atracţie turistică
 
Autostrada de un metru construită de omul de afaceri Ştefan Mandachi a devenit una dintre atracţiile turistice ale judeţului Suceava. În zilele care au urmat inaugurării din 15 martie, sute persoane au vizitat „Monumentul autostrăzii“, construit în semn de protest faţă de lipsa infrastructurii rutiere moderne în România. Oamenii şi-au făcut fotografii lângă bucăţica de autostradă, pe care le-au publicat pe Facebook. În presa europeană, noul obiectiv turistic din Bucovina a fost prezentat sub titulatura de „cea mai scurtă autostradă din lume“.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: