
Obligarea furnizorilor să livreze energie către consumatorii casnici la cel mai mic preţ este ilegală, întrucât ar încălca reglementările europene şi ar echivala cu o nouă Ordonanţă 114, a declarat, marţi, Zoltan Nagy-Bege, vicepreşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie, potrivit Agerpres.
„Cu ocazia multiplelor presiuni la care a fost
supusă autoritatea la sfârşitul lunii decembrie şi începutul lunii ianuarie
când ni se solicita ca aceşti furnizori să îi încadreze pe cei 5,7 - 5,8
milioane de consumatori casnici din piaţa reglementată la cele mai mici preţuri
din portofoliul lor de oferte, aş vrea să precizez că, din punctul nostru de
vedere, ar fi fost şi este ilegal. Aceasta pentru că s-ar încălca Regulamentul
943 al UE privind piaţa internă de energie electrică şi Directiva 944 care avea
termen de transpunere sfârşitul anului trecut. Aceste două acte normative
prevăd foarte clar că preţurile trebuie formate de cerere şi ofertă şi niciun
Guvern, Parlament sau autoritate de reglementare nu are dreptul să intervină
asupra preţurilor, că statele iau măsuri pentru a exista concurenţă în
piaţă", a arătat oficialul ANRE, la conferinţa online „Electricitatea în
piaţa liberă”, organizată de ziarul Bursa.
În opinia sa, o astfel de obligaţie ar avea
aceleaşi efecte pe care le-a avut şi Ordonanţa 114.
„O astfel de intervenţie printr-o ordonanţă de
urgenţă sau printr-un ordin ANRE pentru o perioadă oricât de scurtă sau mai
lungă ar fi încălcat Regulamentul şi Directiva şi aş risca să spun, chiar dacă
acest lucru va crea controverse, că ar fi echivalat cu o nouă OUG 114, cu
aceleaşi efecte”, a precizat Bege.
Acest lucru ar fi dus la scumpirea energiei
pentru consumatorii care erau deja în piaţa liberă, a explicat el.
„A obliga un număr de furnizori să asigure
energie ieftină pentru 5,7 milioane clienţi, pe lângă faptul că e foarte greu
de realizat, dar presupunând că este posibil, creează pierderi financiare
foarte mari pentru aceşti furnizori. Pierderi care ar trebui să fie recuperate
de la celelalte categorii de consumatori, ceea ce ar fi însemnat o creştere de
preţ pentru ceilalţi casnici, 3 milioane care sunt deja în piaţa concurenţială,
sau consumatorii non-casnici, exact ce s-a întâmplat odată cu OUG 114, sper că
încă ne amintim”, a subliniat vicepreşedintele ANRE.
Acesta a explicat că soluţia cu care a venit
ANRE este această perioadă de tranziţie de şase luni.
„Noi am oferit o perioadă de tranziţie pentru
consumatorii casnici până la 1 iulie 2021, dată până la care vor primi noi
oferte şi noi informaţii de la furnizori, urmând ca, după 1 iulie, să aibă în
continuare oricând posibilitatea de a trece în piaţa concurenţială. Deci nu se
termină nimic, nu pierde nimeni niciun tren, nu există niciun termen până la
care cineva trebuie să-şi schimbe contractul, acest poate fi făcut oricând, iar
legea spune că, un consumator dacă îşi manifestă această dorinţă, în cel mult
21 de zile vechiul consumator trebuie să-i dea drumul”, a completat
responsabilul ANRE.
Ideea ca furnizorii să ofere consumatorilor
casnici energie la preţul din cea mai bună ofertă a lor a venit din partea
ministrului Energiei, Virgil Popescu.
El a precizat că va modifica Legea energiei
printr-o ordonanţă de urgenţă, dacă acest lucru nu se va întâmpla.
În final, furnizorii de ultimă instanţă s-au
angajat benevol să factureze consumatorii casnici la cel mai bun preţ pe care
îl au pentru ofertele fără abonament, anunţând acest lucru prin comunicate de
presă.
Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos: