ANCOM: Tarifele orientative pentru accesul la stâlpii operatorilor de reţea, în consultare publică

ANCOM: Tarifele orientative pentru accesul la stâlpii operatorilor de reţea, în consultare publică

Foto: Arhivă Adevărul

Eduard Lovin, vicepreşedintele Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) a transmis, luni, că, pentru a stimula dezvoltarea reţelelor de comunicaţii electronice, Autoritatea lansează în consultare publică proiectul de decizie privind tarifele orientative pentru accesul la stâlpii operatorilor de reţea.

„Tarifele orientative ce au fost determinate de Autoritate pe baza principiilor prevăzute în Legea infrastructurii, în urma răspunsurilor primite din partea operatorilor de reţea şi conform reglementărilor relevante din legislaţia specială din domeniul energiei, reprezintă un reper de care trebuie să se ţină cont în cel mai înalt grad în procesul de negociere a contractelor, orice îndepărtare de la acestea necesitând o justificare adecvată”, a declarat Eduard Lovin. 
 
Potrivit sursei citate, ANCOM a identificat principalii operatori de reţea care deţin în proprietate, administrare sau concesiune stâlpi care sunt/ar putea fi utilizaţi de către furnizorii de reţele publice de comunicaţii electronice pentru instalarea de reţele publice de comunicaţii electronice şi a calculat tarife de acces pentru categoriile de operatori de reţea distribuitori de energie electrică, respectiv operatori ai serviciului public de transport local (troleu şi/sau tramvai).
 

Modalitatea de stabilire a tarifelor

Pentru aceste categorii de operatori de reţea au fost aplicate chestionare specifice, în două etape în ultimul trimestru al anului 2020. 
 
Tarifele orientative propuse pentru accesul la stâlpii operatorilor de reţea au fost calculate luând în considerare principii şi metodologii de orientare pe costuri, conforme cu practica europeană în materia calculaţiei costurilor - principiul cauzalităţii costurilor, principiul obiectivităţii şi principiul proporţionalităţii.
 
Au fost avute în vedere costurile asociate furnizării serviciului de acces la infrastructură, respectiv costurile cu investiţiile în infrastructură realizate de operatorul de reţea, costurile operaţionale aferente infrastructurii fizice la care este acordat accesul furnizorilor de reţele de comunicaţii electronice, cât şi evaluarea impactului accesului solicitat asupra planului de afaceri al operatorului de reţea şi îmbunătăţirile aduse infrastructurii fizice de către furnizorul de reţele de comunicaţii electronice, în măsura în care acestea aduc beneficii şi operatorului de reţea, pentru fiecare dintre categoriile de operatori de reţea identificate. 
 
Accesul la stâlpii operatorilor de reţea este cel mai frecvent întâlnit tip de acces la infrastructură fizică, iar tarifele de acces la stâlpii unui operator de reţea fac deja obiectul unor litigii deschise la ANCOM de furnizori de reţele publice de comunicaţii electronice, nemulţumiţi de majorarea tarifelor pentru accesul la stâlpii unor operatori de reţea, a căror activitate principală este de distribuire a energiei electrice. 
 

Tarifele orientative propuse de ANCOM

Pentru accesul furnizorilor de reţele publice de comunicaţii electronice la infrastructura fizică constând în stâlpii deţinuţi în proprietate, administrare ori concesiune de operatorii de distribuţie a energiei electrice, sunt propuse următoarele tarife orientative:
 
a) 1,84 lei/stâlp/circuit (cablu)/lună, pentru stâlpii de susţinere a liniilor electrice 
aeriene de joasă tensiune;
 
b) 3,46 lei/stâlp/circuit (cablu)/lună, pentru stâlpii de susţinere a liniilor electrice aeriene de medie tensiune;
 
c) 22,62 lei/km/circuit (cablu)/lună, pentru stâlpii de susţinere a liniilor electrice aeriene de înaltă tensiune.
 
Tariful orientativ propus pentru accesul furnizorilor de reţele publice de comunicaţii electronice la infrastructura fizică constând în stâlpii deţinuţi în proprietate, administrare ori concesiune de operatorii serviciului public de transport local este de 7,44 lei/stâlp/circuit (cablu)/lună.  
 
Tarifele nu conţin TVA, precizează reprezentanţii ANCOM.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările