Anchetă a Concurenţei pe piaţa cărnii de pasăre. Ce sancţiuni riscă producătorii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Shutterstock
Foto: Shutterstock

Consiliul Concurenţei a declanşat o investigaţie ce vizează un posibil comportament anticoncurenţial al unor companii care îşi desfăşoară activitatea pe piaţa producţiei şi comercializării cărnii de pasăre din România.

Potrivit autorităţii de concurenţă, companiile investigate sunt  Transavia S.A., Ave Impex S.R.L., Vis Agri S.R.L., Safir S.R.L., Avi-Top S.A., Avicola Buzău S.A, Avicola Dragoş Vodă SA, Avicod SA, Agricola Internaţional Bacău S.A., Agrisol International RO S.R.L şi Uniunea Crescătorilor de Păsări din România (UCPR).

„Autoritatea de concurenţă deţine indicii privind posibile înţelegeri şi/sau practici concertate facilitate de UCPR pentru limitarea ofertei de produse, scopul final fiind creşterea artificială a preţurilor de vânzare.”,transmit reprezentanţii Consiliului Concurenţei.

În acest context, au fost efectuat inspecţii inopinate la sediile unor companii care activează pe piaţa producţiei şi comercializării cărnii de pasăre, precum şi la sediul UCPR. Documentele ridicate se află în analiza autorităţii române de concurenţă, în cadrul procedurilor specifice.

Inspecţiile inopinate au fost autorizate de Curtea de Apel Bucureşti şi sunt justificate de necesitatea obţinerii tuturor informaţiilor şi documentelor necesare clarificării posibilelor practici anticoncurenţiale analizate.

În situaţia în care Consiliul Concurenţei va constata încălcarea regulilor de concurenţă, companiile implicate riscă amenzi de până la 10% din cifra de afaceri. 

Cu toate acestea, companiile care cooperează cu autoritatea de concurenţă, în cadrul programului de clemenţă, pot obţine imunitate la amendă sau reduceri substanţiale ale amenzilor.

Anul trecut, Consiliul Concurenţei a sancţionat 90 de companii şi asociaţii ale acestora cu amenzi de 400,2 milioane ei (82,7 milioane euro), peste 40% din această valoare totală fiind recunoscută de companii. 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite