ANALIZĂ Ţara Românească şi Moldova, mai separate ca oricând. Istoria unei uniuni economice eşuate

ANALIZĂ Ţara Românească şi Moldova, mai separate ca oricând. Istoria unei uniuni economice eşuate

Nici acum, după 161 de ani de la Unirea Principatelor, nu avem nici măcar un drum fezabil care să lege cele două provincii

Acum 161 de ani, românii din Moldova şi Ţara Românească alegeau să se unească, cu gândul la un stat unitar, cu drepturi şi avantaje egale pentru toţi locuitorii.

Ştiri pe aceeaşi temă

Anii au trecut şi, dincolo de politică, de unirea administrativă şi de legăturile sociale, din punct de vedere economic, al investiţiilor regionale şi al infrastructurii, unirea a întârziat să apară. Nici acum, după 161 de ani, nu avem nici măcar un drum fezabil care să lege cele două provincii, iar căile feroviare se destramă pe zi ce trece, arată o analiză a companiei de consultanţă Frames.

Din punct de vedere economic, cele două foste principate sunt, în prezent, mai separate ca oricând, spun analiştii.

Ţara Românească, în principal Bucureştiul şi Ilfov-ul, se află la cel mai ridicat nivel de prosperitate din istorie, în timp ce Moldova a ajuns polul sărăciei din Uniunea Europeană.

Potrivit datelor de la Comisia Naţională de Prognoză, Bucureşti-Ilfov a realizat, anul trecut, un PIB de 276,3 miliarde de lei, adică aproape un sfert din PIB-ul naţional, cifrat la 1.040 de miliarde de lei.

La polul opus, cele cinci judeţe din Regiunea de Nord-Est (Bacău, Botoşani, Iaşi, Suceava şi Neamţ), luate în calcul în analiza Frames, au realizat, împreună, nici jumătate din această sumă - 107,1 miliarde lei.

Nici în acest an, nu se întrevede o îmbunătăţire a situaţiei. CNP estimează că Regiunea Bucureşti-Ilfov va realiza un PIB de 297,7 miliarde de lei, în timp ce Regiunea Nord-Est abia va ajunge la 116,7 mld.lei.

„Estimările indică o adâncire a discrepanţelor economice la nivel regional, în anii următori, iar datele din Buzău, Vrancea, Galaţi, Brăila, Ialomiţa, Dâmboviţa, Argeş şi celelalte judeţe din Ţara Românească, confirmă această tendinţă. Perspectivele PIB-ului la nivel regional indică un avans de 83,8 mld.lei pentru zona Capitalei, până în 2023, şi de numai 39,3 mld.lei pentru cele cinci judeţe din Moldova, arondate Regiunii Nord-Est”, arată analiza Frames.

Cum s-a ajuns în această situaţie? „Moldova n-a reprezentat, niciodată în istoria recentă, o prioritate reală pentru guvernanţii de la Bucureşti. Nici lobby-ul local nu a funcţionat, politicienii şi administratorii din judeţele Moldovei nereuşind să impună niciun proiect major de dezvoltare care să permită atragerea investitorilor, creşterea nivelului de trai”, spune Adrian Negrescu, managerul Frames.

„Dincolo de perioada comunistă, când discrepanţele erau ceva mai temperate, ca urmare a planurilor de industrializare forţată, după Revoluţie, Moldova a rămas în urmă la capitolul investiţii în infrastructură şi a întârziat să ofere oportunităţile de business care să atragă investitori”, a mai spus acesta.

După ce, în anii 90, judeţele Moldovei deveniseră polul lohn-ului românesc, treptat şi aceste business-uri s-au închis, iar forţa de muncă a început să emigreze masiv spre Occident şi în zonele mai bogate din ţară, precum Bucureştiul.

La polul opus, Ţara Românească, regiune în care Bucureşti-Ilfov reprezintă principalul pol de atracţie pentru investitori, a beneficiat de investiţii, de politici publice, de facilităţi care au adus o creştere economică substanţială, care au atras ca un magnet forţa de muncă, inclusiv din Moldova.

Aşa s-a ajuns ca, potrivit datelor BNR, Bucureşti-Ifov să atragă investiţii străine directe de 49,2 mld.euro la nivelul anului 2018, iar judeţele din Nord-Estul ţării de numai 1,92 mld.euro.

Salariile au evoluat diferit

Dincolo de aportul la PIB, de situaţia investiţiilor, de lipsa infrastructurii, nici în plan social idealurile unirii nu au devenit realitate. Salariile, principalul indicator al prosperităţii populaţiei, au evoluat diferit în cele două regiuni.

În Vaslui, de exemplu, salariul mediu net a crescut, din 2014 până în prezent, cu numai 1300 de lei, la 2516 lei, în timp ce în Bucureşti, venitul mediu net a ajuns anul trecut la 3946 lei, în creştere cu 1555 lei.

„În toţi aceşti ani, mai ales după Revoluţie, moldovenii au câştigat mai puţin ca cei din Muntenia. Iar acest lucru s-a transpus într-o degradare semnificativă a nivelului de trai, în toate sectoarele, de la sănătate la educaţie şi cultură”, arată analiza.

Singurul judeţ care se apropie de situaţia din Capitală, din prisma salariilor, este Iaşiul care, pe fondul evoluţiei economice positive din ultimii ani (IT, telecom etc.), a raportat un salariu mediu net de 3096 de lei în 2019, cu un avans aproape identic în cifre reale cu Bucureştiul.

La nivel naţional, în Bucureşti se câştigă, de altfel, cele mai mari salarii, judeţele Moldovei aflându-se pe locurile 4 (Iaşi – 3096 lei), 12 – Bacău (2778 lei), 23- Botoşani (2617 lei), 28 – Neamţ (2546 lei), 31 – Vaslui (2516 lei).

„Situaţia oarecum prosperă din Bucureşti-Ilfov este, pe de altă parte, una singulară în fostul principat Ţara Românească. Şi aici, discrepanţele între locuitorii din Capitală şi din celelalte judeţe din regiune s-au accentuat, sărăcia fiind la ordinea zilei în majoritatea judeţelor din Bărăgan şi Oltenia”, arată analiza Frames.

Apetitul pentru business, în scădere în Moldova

Lipsa infrastructurii şi scăderea puternică a forţei de muncă în Moldova s-au tradus, în ultimii ani, şi într-un recul semnificativ în privinţa apetitului pentru business, comparativ situaţia din Ţara Românească.

Astfel, dacă în 2008 în cele cinci judeţe din Regiunea de Nord-Est se înfiinţau 15.363 de firme şi PFA-uri, în 2019 abia dacă au trecut de 13.000. La 30 noiembrie 2019, la Registrul Comerţului erau înregistrate 101.122 societăţi active în Moldova, faţă de 220.625 cât erau în Bucureşti.

„Radiografia business-ului din cele două regiuni arată un nivel aproape dublu de firme în Ţara Românească faţă de Moldova şi un număr net superior al firmelor închise în Moldova, raportat la numărul de locuitori, semn al lipsei capitalului investiţional şi a scăderii apetitului pentru business”, arată analiza Frames.

România cu trei viteze

Situaţia din Moldova nu este una unică la nivel naţional. Cu excepţia unor poli de creştere economică, concentraţi în jurul oraşelor mari, precum Bucureşti, Cluj, Timişoara, Braşov şi Sibiu, restul judeţelor se zbat, de asemenea, în sărăcie.

„Dincolo de creşterea economică din statistici, România a ajuns, din punct de vedere economic, o ţară cu trei viteze. Oraşele mari au atras, în ultimii ani, cei mai mulţi investitori şi forţă de muncă, oferind o performanţă economică semnificativă. În plan secund, judeţele care gravitează în jurul acestor poli de creştere economică, au beneficiat, într-o oarecare măsură de o creştere economică pe orizontală, devenind zone de suport-logistic şi producţie pentru marile aglomeraţii urbane. În cel de-al treilea val se află judeţe precum Vaslui, Tulcea, Mehedinţi, Harghita, Covasna, Teleorman, Olt, care au înregistrat un exod al forţei de muncă, cu consecinţe directe în dinamica business-ului local. Fără investitori, fără infrastructură, aceste regiuni s-au adâncit în sărăcie, devenind dependente de banii românilor plecaţi în Occident”, afirmă analiştii de la Frames.

Potrivit acestora, actuala situaţie economico-socială riscă să se agraveze. „Precum un bulgăre de zăpadă, problemele precum cele legate de infrastructură, salarizare, lipsa forţei de muncă, scăderea natalităţii se vor acumula şi se vor accentua, fenomenul enclavizării economice a României riscând să se adâncească şi mai mult”, arată analiza Frames.

Ieşirea din această buclă economică negativă poate fi realizată, potrivit experţilor, prin asumarea unui plan coerent de dezvoltare regională, printr-o reformă administrativă şi prin direcţionarea fluxurilor investiţionale către zonele defavorizate, cu acordarea de facilităţi fiscale.

„Avem prea multe judeţe, o birocraţie mult prea accentuată, avem nevoie de redesenarea hărţii României pe zone de dezvoltare economică, cu manageri şi proiecte viabile, pe fonduri europene, avem nevoie de infrastructură şi voinţă politică. România este, din păcate, de prea mulţi ani, sub domnia baronilor locali care, dincolo de afacerile personale, n-au contribuit cu nimic la atragerea investitilor, la crearea de locuri de muncă, la bunăstarea locuitorilor”, a declarat Adrian Negrescu, managerul Frames.

Analiza firmei de consultanţă a fost realizată pe baza datelor publice de la Comisia Naţională de Prognoză, Institutul Naţional de Statistică şi Registrul Comerţului pentru perioada 2008 – 2019, cu focus pe judeţele din Regiunea Nord-Est şi Bucureşti-Ilfov.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: