Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare cere plata despăgubirilor pentru culturile afectate de secetă în 2020

Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare cere plata despăgubirilor pentru culturile afectate de secetă în 2020

FOTO Shutterstock

Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare (AAC) cere autorităţilor să includă în Legea bugetului de stat pe 2021 suma reprezentată de despăgubirile care trebuie acordate producătorilor agricoli ale căror culturi de primăvară au fost afectate de seceta severă din 2020, precum şi sumele rămase restante aferente culturilor de toamnă.

"Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare doreşte să aducă în atenţia publică faptul că sectorul agricol din România traversează un moment crucial, ca urmare a neincluderii în Legea bugetului de stat a sumelor necesare efectuării plăţilor reprezentând despăgubiri pentru culturile agricole afectate de secetă în primăvara anului 2020.” se menţionează într-un comunicat al organizaţiei, potrivit Agerpres.
 
Potrivit sursei citate, AAC a transmis preşedinţilor Comisiilor pentru agricultură din Senat şi Camera Deputaţilor solicitarea de a amenda proiectul de Lege privind bugetul consolidat, respectiv bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale care nu include sumele necesare efectuării plăţilor reprezentând despăgubiri pentru culturile de primăvară care au fost afectate de seceta pedologică a anului 2020.
 
De asemenea, organizaţia precizează că, fermierii şi familiile lor "trebuie să îşi reia ciclul de producţie, nu să se organizeze în vederea pichetării instituţiilor statului", motiv pentru care Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare îşi manifestă speranţa că se va reveni asupra acestei propuneri de buget şi va fi inclusă în bugetul alocat Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale inclusiv suma pentru plata acestor despăgubiri.
 
Reprezentanţii AAC reamintesc faptul că fermierii calamitaţi în anul 2020 în cazul culturilor de toamnă au în continuare de încasat o restanţă de 8% şi care "nu este nicăieri prevăzută în buget, deşi la data adoptării actului normativ inclusiv preşedintele României, împreună cu premierul de la acea dată şi cu ministrul de resort, a promis plata acestor sume într-un termen imediat".
 
Totodată, în scrisoarea deschisă adresată preşedinţilor celor două comisii pentru agricultură din Parlament, se atrage atenţia asupra faptului că gradul de expunere la insolvenţă în cazul exploataţiilor agricole care au fost afectate de secetă în anul 2020 este extrem de ridicat, majoritatea agricultorilor nefiind capitalizaţi.
 
"Acum trebuie să luăm măsuri urgente pentru a limita riscul de a nu se cultiva terenul sau de a se folosi tehnologie agricolă minimală, ceea ce va avea efect direct asupra producţiilor, ofertei pe piaţă şi veniturilor obţinute începând cu anul 2021. Gradul de expunere la insolvenţă în cazul exploataţiilor agricole care au fost afectate de secetă în anul 2020 este extrem de ridicat, majoritatea agricultorilor nefiind capitalizaţi; aceştia achiziţionează inputurile cu plata la recoltă sau se autofinanţează prin încheierea unor contracte tip futures pentru 30-35% din media de producţie estimată şi pentru care azi sunt obligaţi la plata unor penalităţi, generând astfel un efect de domino asupra comercianţilor de inputuri, traderilor de cereale, respectiv consumatorului, care va suporta majorarea de preţ", se menţionează în documentul semnat de reprezentanţii organizaţiei.
 
Aceştia susţin că din situaţiile financiare aferente lunii decembrie 2020 şi transmise ANAF de contribuabilii cu codul CAEN 0111 rezultă o scădere a cifrei de afaceri cu peste 70% comparativ cu perioada similară anului 2019, pentru exploataţiile aflate în zonele afectate de seceta pedologică.
 
Soluţia propusă de Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare este plata din credite bugetare.
 
"Dată fiind gravitatea situaţiei şi urgenţa efectuării plăţilor către fermieri considerăm că despăgubirile pot să ajungă în conturile fermierilor până la sfârşitul lunii martie. Domnilor preşedinţi, vă solicităm amendarea Legii bugetului de stat pe anul 2021 prin includerea la plată a sumei reprezentând despăgubiri acordate producătorilor agricoli în caz de calamităţi naturale în agricultura prin intermediul soluţiei prezentate mai sus. Rămânem disponibili ca parteneri de dialog pentru detalii suplimentare", se mai spune în scrisoarea deschisă.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările