Administratorii fondurilor de pensii private îi răspund lui Vâlcov: Acţionarii înregistrează şi astăzi pierderi totale pe ultimii 10 ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
valcov

Administratorii fondurilor de pensii private îi răspund lui Darius Vâlcov, consilier de stat al premierului, care i-a acuzat că percep comisioane de 1,5 miliarde de euro, precizând că ei au încasat de fapt 1,5 miliarde de lei, care sunt venituri, nu profituri, iar acest lucru s-a întâmplat de la începutul sistemului şi până în prezent, adică în 10 ani.

Asociaţia pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR) susţine că afirmaţiile recente ale lui Darius Vâlcov, care pot pune într-o lumină negativă, în mod nemeritat, performanţele Pilonului II de pensii private din România.

Administratorii Pilonului II din România precizează că comisioanele percepute sunt semnificativ mai mici decât cele percepute de sistemele similare din alte state, precum şi de alte sisteme de economisire. Studiul „Update of IOPS Work on Fees and Charges” realizat de IOPS (organizaţia ce grupează toate instituţiile de supraveghere a sistemelor de pensii private şi asigurări din statele lumii) în 2014 a arătat că valoarea totală a comisioanelor percepute de administratorii fondurilor de pensii este cu 25% (un sfert) mai mică decât media celorlalte 42 de sisteme similare de economisire din statele membre IOPS.

Potrivit APAPR, valoarea comisioanelor percepute (1,5 miliarde de lei, nu euro) reprezintă totalul încasat de cei 7 administratori de la începutul sistemul şi până în prezent. Administratorii mai spun că acestea sunt venituri, nu profituri, din care se scad numeroasele costuri, majoritatea derivate din reglementarea strictă a sistemului.

Mai mult, administratorii Pilonului II susţin că au realizat investiţii semnificative în 2006-2008 pentru setarea sistemului, care ajung la 500 de milioane de euro şi care nu au fost niciodată recuperate din business-ul de administrare. Acţionarii administratorilor mai arată că înregistrează şi astăzi pierderi totale pe ultimii 10 ani, care ajung la aproape 150 de milioane de euro nerecuperate (sume nominale, neactualizate cu inflaţia sau alte prime de risc).

Portofoliile fondurilor private de pensii sunt diversificate pentru a acoperi eventualele riscuri ca anumite investiţii să subperformeze într-o anumită perioadă. Faptul că un anumit emitent poate avea un risc reputational într-o anumită etapă a dezvoltării lui nu înseamnă automat că perspectivele companiei pe termen lung sunt nule. Riscul reputational este unul din riscurile cu care orice companie listată se poate confruntă în mod curent. De asemenea, prezenţa tuturor emitenţilor la Bursa de Valori de la Bucureşti este autorizată tot de către ASF, care de altfel controlează şi activitatea tuturor emitenţilor de pe piaţa de capital.

„Astfel, ne exprimăm îngrijorarea în legătură cu afirmaţiile negative făcute de domnia sa referitoare la performanţa viitoare a unei companii listate, fapt ce poate influenţa în mod nemeritat evoluţia acesteia doar prin emoţia creată în spaţiul public. O astfel de abordare nu contribuie la un dialog profesionist despre piaţa de capital sau despre rezultatele sistemului de pensii private din România”, transmite APAPR.

Replica Asociaţiei vine după ce Darius Vâlcov a acuzat fondurile de pensii private că cele şapte SRL-uri percep comisioane de 1,5 miliarde, din cele 10 miliarde de euro pe care le administrează, iar cele mai multe au cumpărat acţiuni la RCS-RDS, în condiţiile în care compania a înregistrat, într-un an scăderi pe bursă de 25%.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite