Şomaj tehnic şi pentru bugetari. Guvernul pregăteşte o Ordonanţă de Urgenţă

Şomaj tehnic şi pentru bugetari. Guvernul pregăteşte o Ordonanţă de Urgenţă

Ludovic Orban FOTO gov.ro

Premierul Ludovic Orban a declarat, la B1TV, că Guvernul pregăteşte o ordonanţă de urgenţă prin care angajaţii instituţiilor de stat care nu sunt implicate direct în combaterea epidemiei de coronavirus şi efectelor sale vor fi trimişi acasă în şomaj tehnic pentru 15 zile pe lună, urmând să revină la muncă după două săptămâni pentru a-i înlocui pe ceilalţi care au asigurat funcţionarea repectivelor instituţii.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Ne-am gândit la un mecanism relativ simplu în care împărţim angajaţii în două: unii vor merge la muncă 15 zile şi vor asigura funcţionarea, iar restul intră într-o formă de şomaj tehnic. După 15 zile, vin ceilalţi care au stat în şomaj tehnic”, a explicat Ludovic Orban.

El a spus că cei trimişi în şomaj tehnic pentru două săptămâni vor primi 75% din salariul brut de încadrare.

Întrebat când va intra în vigoare acest mecanism, Ludovic Orban a răspuns: „Facem o analiză pe fiecare domeniu de activitate, măsura e deja gândită şi urmează să fie implementată, restul sunt chestiuni de detalii. Va fi valabilă nu doar pentru adminsitraţia centrală, ci şi cea locală, pentru toate entităţile publice”, a mai spus şeful Guvernului.

Premierul a precizat că acest mecanism de şomaj tehnic nu se va aplica anumitor sectoare, precum cele din Sănătate sau Apărare, care au un rol central în lupta României cu COVID-19 şi în zona de securitate naţională. „Sunt zone publice, care nu pot fi afectate, în care avem nevoie de fiecare efectiv, ba chiar avem nevoie de resurse umane suplimentare. Nu putem afecta zona de sănătate, care înseamnă spitale, direcţii de sănătate publică, ambulanţe, unităţi primiri urgenţe. De asemenea, nu putem afecta zona MAI, cu toate efectivele de jandarmi, pompieri, poliţişti. De asemenea, nu putem afecta zona militară. De asemenea, sunt mai greu de afectat zone, cum e zona Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale, pentru că ANOFM este implicată direct în procesarea şi în acordarea sumelor necesare pentru şomajul tehnic, pentru angajaţii care beneficiază de şomaj tehnic. Deci sunt sectoare publice, care sunt extrem de încărcate, unde nu putem să luăm astfel de măsuri similare cu şomajul tehnic”, a spus el.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: