Şeful London Stock Exchange Group vine la Bucureşti, pentru inaugurarea centrului de servicii din România

Şeful London Stock Exchange Group vine la Bucureşti, pentru inaugurarea centrului de servicii din România

Birourile London Stock Exchange Group sunt situate în Campus 6, dezvoltat de Skanska

David Schwimmer, CEO-ul London Stock Exchange Group, şi Jeremy Hunt, Ministrul de Externe britanic, vor veni în România pentru a tăia panglica la centrul de servicii deschis de bursa londoneză în Capitală.

Ştiri pe aceeaşi temă

La deschiderea oficială a primului birou din România a Grupului London Stock Exchange (LSEG) va mai participa şi Ana Birchall, vice-premierul României.

„Oraşul Bucureşti a fost selectat ca unul dintre huburile operaţionale ale Grupului London Stock Exchange în mai 2018, compania angajând români calificaţi în domeniul tehnologiei, al serviciilor de date şi în managementul corporaţiilor. LSEG şi-a luat un angajament de lungă durată faţă de România instalându-şi birourile într-un spaţiu de 3.000mp din zona de vest a Bucureştiului”, susţin oficialii.

London Stock Exchange Group (LSEG) a început în luna mai a anului trecut recrutările pentru noul centru de servicii din Bucureşti, unde a anunţat că va angaja pentru început 200 de oameni, specialişti în IT, precum system administrator, web software development senior data base administrator şi developer C#.

„Căutăm oameni curioşi din punct de vedere intelectual, interesaţi de modul cum evoluează industria tehnologiei, care sunt pregătiţi să pună întrebări dificile şi să gestioneze scenarii complicate“, se arăta atunci în mesajul de recrutare al bursei londoneze.

Cu acest scop, LSEG a închiriat 3.000 mp de spaţii de birouri destinate noului centru de servicii al companiei. Spaţiile de birouri sunt amplasate în Campus 6, un proiect dezvoltat de Skanska în zona de centru-vest a capitalei, în apropierea Universităţii Politehnice. Acesta reprezintă „un amplasament strategic ales de compania britanică”.

„Amplasarea Campus 6 lângă Universitatea Politehnică îi va oferi noului nostru chiriaş acces la o sursă extrem de importantă de forţă de muncă talentată şi înalt calificată”, a declarat Aurelia Luca, Managing Director al Skanska România.

Conform reprezentanţilor CBRE implicaţi în această tranzacţie, principalele motive datorită cărora LSEG a ales România pentru a-şi deschide noul centru de servicii sunt oportunităţile semnificative de creştere oferite de piaţa locală şi forţa de muncă bine calificată.

London Stock Exchange Group este un business de infrastructură a pieţelor internaţionale. Grupul oferă servicii valoroase pentru o gamă variată de clienţi şi se concentrează pe formarea de capital, proprietate intelectuală şi managementul riscului şi al bilanţului. LSEG operează pe un model cu acces deschis, oferind opţiuni şi parteneriate clienţilor fiecăreia dintre liniile de business ale grupului. Aceste linii de business includ: Bursa de la Londra, London Stock Exchange; Borsa Italiana; MTS (o piaţă europeană de instrumente cu venit fix); Turquoise (o platformă paneuropeană de tranzacţionare a capitalurilor); FTSE Russell, lider mondial în crearea de indici bursieri, benchmarking şi analize, care indexează active în valoare de aproximativ 16 trilioane de dolari; LCH (instituţie care intermediază tranzacţii cu instrumente financiare); LSEG Technology. Cu sediul central în Marea Britanie şi activităţi semnificative în America de Nord, Italia, Franţa şi Sri Lanka, grupul are un număr de aproximativ 4.500 de angajaţi la nivel mondial.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările