Întârzieri majore la recalcularea pensiilor. Mii de dosare nu au fost finalizate. Care sunt judeţele cu probleme

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mii de dosare de pensie erau încă nerecalculate la finalul anului trecut, deşi această operaţiun e ar fi trebuit finalizată, conform angajamentului luat de guvernul Dăncilă, până la data de 1 octombrie 2019.

Potrivit Casei Naţionale de Pensii Publice (CNPP), la finalul anului erau nerecalculate 3.424 de dosare de pensie, cele mai multe fiind înregistrate în udeţul Alba.

„Numărul recalculărilor care depăşesc termenul de soluţionare de 45 de zile s-a redus la 3424. O situaţie gravă continuă să se menţină la nivelul Casei judeţene de pensii Alba, instituţie aflată sub monitorizare, pentru care urmează a fi dispuse măsuri urgente.  Se depun eforturi, în continuare, pentru eliminarea tuturor întârzierilor şi plata drepturilor restante cuvenite”, informează Casa Naţională de Pensii Publice.

 La jumătatea lunii noiembrie, la 45 de zile de la expirarea termenului până la care trebuiau recalculate toate pensiile, ministrul Muncii, Violeta Alexandru, anunţa că 45.252 de dosare de recalculare a pensiilor sunt întârziate. Dintre acestea, unele ajung şi până la 6 luni de întârziere, iar media întârzierilor este între 1 şi 3 luni", se arată într-un comunicat al Ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale.

Raportat la numărul de pensionari din fiecare judeţ ale căror dosare de recalculare înregistrează întârzieri la nivelul lunii septembrie, primele 5 case de pensii sunt în ordine: Sector 1, Alba, Gorj, Sector 3 şi Argeş.

Potrivit comunicatului Ministerului Muncii, principalele cauze enunţate sunt: prioritizarea dosarelor noi; lipsa de răspuns din partea angajatorilor la solicitările Caselor de confirmare al stagiului de cotizare; termenele de soluţionare la Comisia Centrală de Contestaţii care pot dura până la 2 ani; o împărţire improprie a sarcinilor între operatori şi verificatori în activitatea de gestionare a dosarelor; schimbările legislative în domeniul pensiilor; nivelul rudimentar de gestionare a arhivelor; comunicarea deficitară cu instituţiile omoloage din statele membre UE din cauze imputabile CNPP; grave probleme în sistemul informatic gestionat de CNPP.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite