Stațiile pentru încărcarea mașinilor electrice, instalate la fiecare 60 de kilometri; cele cu hidrogen, la 200 de kilometri

0
Publicat:

Stațiile pentru încărcarea mașinilor electrice vor fi instalate la fiecare 60 km pe drumurile principale, pentru mașinile pe hidrogen stațiile urmând să fie amplasate la fiecare 200 de kilometri, potrivit unui nou Regulament European.

Stațiile pentru încărcarea mașinilor electrice
Stațiile pentru încărcarea mașinilor electrice vor fi instalate la fiecare 60 km

Consiliul Uniunii Europene a adoptat marți Regulamentul pentru combustibili alternativi (RICA), normă menită să stabilească obiectivele minime obligatorii pentru toate țările Uniunii Europene în ceea ce privește instalarea unei structuri de reîncărcare și realimentare a vehiculelor terestre, navale și aeriene.

„Combustibili alternativi” înseamnă combustibili sau surse de energie care servesc, cel puțin parțial, drept substitut pentru sursele de petrol fosil din energia folosită pentru transporturi și care au potențialul de a contribui la decarbonizarea acesteia și de a îmbunătăți performanța de mediu a sectorului transporturilor, inclusiv „combustibili alternativi pentru vehicule, trenuri, nave sau aeronave cu zero emisii”, precum energie electrică; hidrogen; amoniac;

Regulamentul va fi publicat în Jurnalul Oficial în toamnă și va trebui pus în practică de toate statele membre în șase luni de la data publicării.

Astfel, statele membre trebuie să se asigure că de-a lungul rețelei rutiere centrale TEN-T, în fiecare direcție de deplasare sunt instalate grupuri de reîncărcare accesibile publicului, destinate vehiculelor electrice ușoare, la o distanță maximă de 60 km între ele și care îndeplinesc mai multe cerințe.

Cerințele la care se face referire în Regulement sunt ca până la 31 decembrie 2025, fiecare grup de reîncărcare să furnizeze o putere de ieșire de cel puțin 400 kW și include cel puțin un punct de reîncărcare cu o putere de ieșire individuală de cel puțin 150 kW; iar până la 31 decembrie 2027, fiecare grup de reîncărcare să furnizeze o putere de ieșire de cel puțin 600 kW și include cel puțin două puncte de reîncărcare cu o putere de ieșire individuală de cel puțin 150 kW.

Stații pentru mașinile ușoare

Regulamentul prevede că de-a lungul rețelei rutiere globale TEN-T, în fiecare direcție de deplasare sunt instalate grupuri de reîncărcare accesibile publicului, destinate vehiculelor electrice ușoare, la o distanță maximă de 60 km între ele și care îndeplinesc următoarele cerințe:

- până la 31 decembrie 2027, de-a lungul a cel puțin 50 % din lungimea rețelei rutiere globale TEN-T, fiecare grup de reîncărcare furnizează o putere de ieșire de cel puțin 300 kW și include cel puțin un punct de reîncărcare cu o putere de ieșire individuală de cel puțin 150 kW;

- până la 31 decembrie 2030, fiecare grup de reîncărcare furnizează o putere de ieșire de cel puțin 300 kW și include cel puțin un punct de reîncărcare cu o putere de ieșire individuală de cel puțin 150 kW;

- până la 31 decembrie 2035, fiecare grup de reîncărcare furnizează o putere de ieșire de cel puțin 600 kW și include cel puțin două puncte de reîncărcare cu o putere de ieșire individuală de cel puțin 150 kW.

Rețea pentru încărcarea camioanelor electrice până în 2030

În ceea ce privește vehiculele grele, Consiliul recunoaște faptul că infrastructura de deservire a acestora este practic inexistentă, iar documentul emis în urmă cu două zile pune bazele unei rețele de alimentare a camioanelor cu propulsie electrică sau pe hidrogen, astfel încât acestea să poată străbate fără probleme rutele TEN-T (rețele de transport transeuropene menite să conecteze toate regiunile UE).

Astfel, până la sfârșitul anului 2030, inclusiv în România, la fiecare 60 de kilometri de drumuri principale va trebui să existe o stație de încărcare pentru camioane electrice. Rețeaua va trebui să fie suficient de puternică pentru a putea încărca bateriile unui camion electric în timpul legal de odihnă al șoferului acestuia.

Obiective pentru infrastructura de realimentare cu hidrogen a vehiculelor rutiere

Statele membre se asigură că, pe teritoriul lor, un număr minim de stații de realimentare cu hidrogen accesibile publicului sunt instalate până la 31 decembrie 2030. În acest scop, statele membre se asigură că, până la 31 decembrie 2030, stațiile de realimentare cu hidrogen accesibile publicului, concepute pentru o capacitate minimă cumulativă de 1 t/zi și echipate cu un generator de cel puțin 700 bari, sunt instalate la o distanță maximă de 200 km între ele de-a lungul rețelei centrale TEN-T.

Obiective pentru infrastructura de realimentare cu hidrogen a vehiculelor rutiere (1) Statele membre se asigură că, pe teritoriul lor, un număr minim de stații de realimentare cu hidrogen accesibile publicului sunt instalate până la 31 decembrie 2030. În acest scop, statele membre se asigură că, până la 31 decembrie 2030, stațiile de realimentare cu hidrogen accesibile publicului, concepute pentru o capacitate minimă cumulativă de 1 t/zi și echipate cu un generator de cel puțin 700 bari, sunt instalate la o distanță maximă de 200 km între ele de-a lungul rețelei centrale TEN-T.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite