Sindicaliştii de pe calea ferată vor picheta Ministerul Finanţelor pentru a-şi putea încheia contractele colective de muncă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ceferiştii sunt tot mai nemulţumiţi
Ceferiştii sunt tot mai nemulţumiţi

Sindicaliştii din transporturi feroviare ne anunţă că vor picheta, timp de două zile, sediul Ministerului Finanţelor Publice, nemulţumiţi de faptul că sunt în imposibilitatea încheierii contractelor colective de muncă, dar şi de reducerea nejustificată a numărului de trenuri de călători.

Pichetele sindicaliştilor din transporturi feroviare ar urma să aibă loc miercuri şi joi, de la 10.00 până la 12.00, se arată într-un comunicat transmis redacţiei noastre.

Subvenţia la CFR Călători a scăzut nejustificat

Sindicaliştii spun că sunt nemulţumiţi de faptul că vor fi în imposibilitatea încheierii contractelor colective de muncă, dar şi de reducerea nejustificată a numărului de trenuri de călători şi închiderea unor secţii de circulaţie din cauza reducerii subvenţiei în mod nejustificat la CFR Călători.

Printre revendicări se mai numără necesitatea acordării coeficientului de inflaţie la salarii prin negocieri colective, arătând că în sistemul feroviar nu au fost acordate creşteri salariale de mai bine de 6 ani, reactivarea clauzelor salariale suspendate cuprinse în contractele colective de muncă, menţinerea artificială a accizei la combustibilul utilizat pentru transportul feroviar şi lipsa investiţiilor pentru îmbunătăţirea condiţiilor de muncă şi echipamentelor de protecţie.

La acţiunile de protest vor participa membri ai Federaţiei Naţionale Feroviare Mişcare Comercial (FNFMC), Federaţiei Mecanicilor de Locomotivă (FML), Federaţiei Naţionale "Drum de Fier" (FNDF), Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Transporturi "ELCATEL", Federaţiei Sindicatelor Ramurii Vagoane (FSRV) şi Federaţiei Automătizări Feroviare (FAF).

Negocieri la ministere

Marţi, la sediul Ministerului Transporturilor (MT), oficiali ai MT, Ministerului Finanţelor şi Ministerului Muncii au purtat negocieri cu reprezentanţi sindicali din cadrul unor companii aflateînsubordinea MT, precumşi cu reprezentanţi din conducerea acestora - CFR SA, CFR Călători, CFR Marfă şi Metrorex.

„În cadrul întâlnirii au fost discutate aspecte privind contractele colective de muncă, bugetele companiilor, politica de salarizare, precum şi statutul personalului feroviar. Discuţiile vor continua miercuri, 11 martie, la sediul Ministerului Finanţelor“, se arată într-un comunicat al MT.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite