Romgaz a împrumutat 325 milioane de euro pentru a plăti o parte din acţiunile ExxonMobil din Marea Neagră
0Producătorul de gaze Romgaz a semnat miercuri un contract de împrumut bancar în valoare de 325 milioane euro cu Raiffeisen Bank, în vederea acoperirii unei părţi din preţul de achiziţie al acţiunilor Exxon Mobil Exploration and Production Romania Limited.
„Astazi, 30 martie 2022, a fost semnat de către Romgaz (în calitate de împrumutat) şi Raiffeisen Bank (calitate de creditor), contractul de împrumut bancar nr.37843/30.03.2022 în valoare de 325 milioane euro, precum şi termenii şi condiţiile angajante aferente, în vederea acoperirii unei părţi din preţul de achiziţie a tuturor acţiunilor emise de (reprezentând 100% din capitalul social al) Exxon Mobil Exploration and Production Romania Limited”, arată un anunţ al companiei.
Maturitatea creditului este de 5 ani de la data tragerii. Rambursarea creditului se face în rate trimestriale egale începând cu primul trimestru după prima tragere din credit. Perioada de utilizare este de 3 luni de la data semnării contractului de împrumut.
Acţionarii Romgaz vor aproba pe 28 aprilie încheierea contractului de vânzare-cumpărare a acţiunilor deţinute de Exxon la Marea Neagră, conform informaţiilor publice postate pe site-ul companiei.
Potrivit referatului, preţul de achiziţie care urmează a fi achitat de Romgaz pentru contravaloarea tuturor acţiunilor Exxon este de 1.060.000.000 USD (un miliard şaizeci de milioane USD), care poate fi ajustat pozitiv cu o valoare maximă de cel mult 10.000.000 USD (zece milioane USD), în timp ce ajustarea negativă nu este limitată.
La semnarea Contractului SPA, ROMGAZ are obligatia de a achita vânzătorilor o sumă egală cu 106.000.000 USD (o sută sase milioane USD), reprezentând avans/depozit. La finalizarea Tranzacţiei (achiziţia de către ROMGAZ a acţiunilor EMEPRL) se plăteşte diferenţa dintre pretul de achiziţie şi avansul/depozitul achitat.
La 26 octombrie 2021 conducerea executivă Romgaz a finalizat negocierile cu Exxon privind preluarea acţiunilor Exxon Romania Exploration and Production.
Producătorul român de gaze Romgaz a anunţat în iunie 2021 că a încheiat un acord de exclusivitate cu ExxonMobil Exploration and Production Romania Holdings Ltd. cu privire la negocierile de achiziţie a tuturor acţiunilor emise, adică 100% din capitalul social al ExxonMobil Exploration and Production Romania Limited, care deţine 50% din drepturile dobândite şi obligaţiile asumate prin acordul de concesiune pentru explorare, dezvoltare şi exploatare petrolieră în perimetrul XIX Neptun Zona de Apă Adâncă.
Exxon Mobil şi OMV Petrom explorau blocul de mare adâncime Neptun din Marea Neagră, unde rezultatele preliminare au indicat rezerve de 42-84 de miliarde de metri cubi de gaze (România consumă 11 miliarde pe an), însă companiile au amânat decizia de a merge mai departe cu etapa de extracţie.
OMV Petrom, cea mai mare companie de energie din Europa de Sud-Est şi Romgaz, a anunţat în aprilie că va deveni operator, în cazul în care Romgaz finalizează preluarea participaţiei în proiectul Neptun Deep, iar oferta Romgaz este acceptată de către ExxonMobil.
Dezvoltarea perimetrului Neptun Deep ar putea fi prima producţie de hidrocarburi în ape de mare adâncime din România. Costurile unui astfel de proiect de producţie gaze în zona de apă adâncă poate ajunge la câteva miliarde dolari. Perimetrul Neptun se află, de exemplu, la 200 km distanţă de uscat, iar toată infrastructura, inclusiv conductele, trebuie construite.
ExxonMobil a anunţat că doreşte să se retragă din România, iar Romgaz a depus o ofertă pentru a prelua participaţia gigantului american ExxonMobil. Producătorul de gaze Romgaz, una din cele mai profitabile companii de stat, a anunţat pe 31 martie că a depus oferta angajantă de cumpărare integrală a acţiunilor ExxonMobil Exploration and Production Romania Limited, care deţine 50% din drepturile de concesiune pentru explorare, dezvoltare şi exploatare petrolieră în perimetrul XIX Neptun Zona de Apă Adâncă, restul participaţiei de 50% fiind al OMV Petrom.
Producătorul de gaze de stat Romgaz a realizat anul trecut o cifră de afaceri de 5,85 miliarde lei, mai mare cu 43,6% faţă de anul 2020, în timp ce profitul net a urcat cu 52%, la 1,89 miliarde lei.
Producţia de gaze naturale estimată pentru anul 2021 a fost de 5,028 miliarde metri cubi, cu 508,8 milioane mc mai mare decât producţia realizată în anul anterior (+11,3%).
Compania a produs însă cu 31,7% mai puţină energie electrică, în cantitate de 640 GWh.
Compania are o capitalizare de 15,41 miliarde lei şi circa 6.000 de angajaţi.