Replica ministrului Ghinea pentru Consiliul Fiscal: „Numai necunoscătorii spun că nu se mişcă proiectele europene“
0Ministrul Fondurilor Europene, Cristian Ghinea, a declarat, miercuri că numai necunoscătorii spun că proiectele cu finanţare europeană nu se mişcă şi că absorbţia este zero, precizând că „dacă avem 600 de milioane de lei numai pentru cofinanţare, asta e mult mai mult decât zero“.
„Este un pariu foarte interesant pe care l-am făcut. Am văzut opinia Consiliului Fiscal, care spune că bugetul are prevăzute 12 miliarde de lei pentru cofinanţare, din care execuţia bugetară a tras 600 de milioane de lei.
Fac o mică paranteză, că se tot vorbeşte că nu sunt proiecte şi că zero-zero absorbţie.
Dacă avem 600 de milioane numai pentru cofinanţare, asta e mult mai mult decât zero“, a declarat ministrul Fondurilor Europene, Cristian Ghinea, după şedinţa de Guvern în care a fost adoptată rectificarea bugetară.
Câţi bani vor fi cheltuiţi
Referitor la faptul că opina Consiliului Fiscal este una sceptică privind faptul că Guvernul va atinge execuţia bugetară de 12 miliarde de lei, Ghinea a spus că „este o opinie întemeiată, doar că îi lipsesc anumite informaţii“.
„Până acum am lucrat foarte mult la fazarea proiectelor, continuarea proiectelor din exerciţiu bugetar trecut. Aceste proiecte au fost aprobate în iulie de Comisia Europeană. Reamintesc că proiectele mai mari de 50 de milioane de euro trebuie aprobate de Comisia Europeană. Deci s-a terminat această aprobare şi urmează în a doua parte a anului să fie făcute plăţile. Aici vorbim de proiecte fazate din Programul de Infrastructură Mare, de peste 50 de milioane de lei“, a explicat Ghinea
El a dat şi exemple în acest sens.
„Autostrada Sebeş-Turda, unde se estimează plăţi în acest an de 300 de milioane de lei, Timişoara-Lugoj, unde se estimează plăţi în acest an de 10 milioane de euro.
Pe lângă proiecte fazate, care continuă, sunt proiecte noi, de genul proiectului pe care îl aşteptăm foarte curând din partea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, pentru cumpărarea de echipamente, un proiect de 60 de milioane de euro“, a arătat ministrul Fondurilor Europene.
El s-a declarat optimist că va semna în această toamnă proiectele de reabilitare a termoficării din Iaşi şi Oradea, care „sunt cele mai înaintate“.
„Reamintesc apelul pe care l-am făcut înainte de alegerile locale din Bucureşti pentru Primăria Capitalei, să lucreze la proiectul de reabilitare a termoficării din Bucureşti. Pe partea de apă şi de deşeuri, sunt judeţe în care proiectele sunt finalizate în proporţie de 90-95%“, a adăugat Ghinea. El a mai spus că situaţia este similară şi la programul de competitivitate.
„Toate aceste lucruri care, în prima parte a anului nu au fost, pentru că eram în proces de fazare, mă fac să fiu mult mai optimist decât Consiliul Fiscal, anume că vom folosi aceste 12 miliarde de lei pentru cofinanţare“, a adăugat Ghinea, adăugând că toate aceste proiecte sunt plătite din prefinanţarea pe exerciţiul 2014-2020 de 1,6 miliarde de euro.
„Deci nici vorbă că nu se mişcă proiectele, că absorbţia e zero. Numai necunoscătorii spun lucrurile astea“, a punctat Cristian Ghinea.