Proiecţia privind avansul PIB pe 2016, revizuită în creştere la 4,2%
0![Prognozele estimează creşteri ale economiei şi în acest an, dar şi anul viitor](https://cdn.adh.reperio.news/image-f/f3c113ad-ca0f-444d-b658-127540e0641b/index.jpeg?p=a%3D1%26co%3D1.05%26w%3D700%26h%3D750%26r%3Dcontain%26f%3Dwebp)
Comisia Naţională de Prognoză (CNP) a revizuit în creştere la 4,2% proiecţia privind avansul Produsului Intern Brut (PIB) pentru 2016 şi estimarea pentru 2015 la 3,7%. Datele au fost publicate în Prognoza de iarnă 2016.
În luna noiembrie a anului trecut, în prognoza de toamnă, CNP estima un avans al PIB de 3,6% în 2015 şi de 4,1% în 2016. În primăvară, proiecţiile CNP indicau o creştere economică de 3,3% în 2015 şi de 3,4% în 2016, potrivit Agerpres.
Tot în creştere a fost estimată şi creşterea economiei pe 2017, de la 4,2% în prognoza de toamnă, la 4,3% acum. Şi PIB nominal este estimat la 751,5 miliarde de lei şi la 801miliarde de lei în 2017.
Cererea internă va consemna un avans de 4,8% în 2016, faţă de 4,6% anul trecut, iar pentru 2017 este estimată o creştere de 4,8% a cererii interne. Investiţiile sunt aşteptate să urce cu 6,4% în acest an şi cu 6,6% în 2017, peste estimările din noiembrie 2015.
Potrivit CNP, creşterea economică se va menţine şi în anii următori, pentru 2018 fiind estimat un avans al PIB de 4,5 iar pentru 2019 — 4,7%, mai notează Agerpres.