Producţia unui număr suficient de baterii pentru vehiculele electrice, o problemă mai mare decât interdicţia UE privind motoarele cu combustie
0Acordul UE privind interzicerea comercializării de noi autoturisme echipate cu motoare pe ardere internă începând din 2035 este dificil, dar un obstacol mult mai mare va fi producerea unui număr suficient de baterii pentru a alimenta vehiculele electrice de care va fi nevoie în urma noilor reglementări, a afirmat miercuri Arno Antlitz, director financiar al Volkswagen, transmite Reuters.
În încercarea de a reduce emisiile poluante cu 55% până în 2030, comparativ cu nivelul din 1990, Comisia Europeană a propus reducerea cu 100% a emisiilor de CO2 ale noilor autoturisme începând din 2035. Aceasta ar însemna, practic, că începând din 2035 va fi imposibilă comercializarea autoturismelor echipate cu motoare pe ardere internă.
„Este un obiectiv dificil. Credem că fezabil", a declarat Arno Antlitz într-un interviu acordat Reuters. Acesta a adăugat: „Cea mai dificilă problemă nu va fi majorarea producţiei ci accelerarea aprovizionării cu baterii", informează Agerpres.
VW anunţase deja că nu va mai vinde în UE autoturisme echipate cu motoare pe ardere internă până la ţinta stabilită de blocul comunitar, dar unii producători auto care au rămas în urmă în cursa pentru dezvoltarea vehiculelor electrice, cum ar fi Toyota, s-ar putea confrunta cu dificultăţi în îndeplinirea obiectivului. Oficialii producătorului auto nipon nu au dorit miercuri să comenteze.
Majoritatea producătorilor auto se întrec în a-şi asigura livrările de baterii, dar ar putea fi o problemă majoră găsirea unor cantităţi suficiente de materii prime. Incapacitatea de a obţine livrări adecvate de litiu, nichel, mangan sau cobalt ar putea încetini trecerea la vehiculele electrice, le-ar putea face mai scumpe şi ar afecta marjele de profit ale producătorilor auto.
Şeful Stellantis, Carlos Tavares, a avertizat luna trecută că se aşteaptă la un deficit de baterii pentru vehiculele electrice în perioada 2024-2025, în urma majorării cererii.