Preţul energiei din România, mai mare cu 4 euro decât media europeană

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În al doilea semestru, în România se înregistra un preţ mediu de 41 de euro/MWh, în condiţiile în care media europeană este de 37 de euro/MWh. Conform datelor DG Energy, preţul din România este peste nivelul înregistrat în Franţa, Germania, Olanda, Austria, Irlanda ori Ţările Nordice.

Datele publicate de DG Energy, directoratul pentru energie al Comisiei Europene arată că preţul mediu angro al energiei electrice vândut pe platformele de tranzacţionare era, în România, peste media europeană şi peste preţul raportat în mai multe state din vestul Europei.

Preţul energiei este mai mare în România decât în statele din zona noastră, exceptând Ungaria: în Polonia este 35,6 euro, iar în Bulgaria – 35,4 euro

Preţurile la energia electrică au crescut în România de la începutul acestui an, iar pe final de iarnă pe piaţa spot de la Bucureşti s-au înregistrat niveluri istorice, de 600 de lei MWh, în condiţiile în care se ajunsese ca pe piaţa spot să fie tranzacţionat jumătate din consumul naţional de energie.

image
Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite