Premierul Ponta, aflat la Baku, a propus companiei de stat SOCAR să preia Oltchim. Azerii vor analiza situaţia înainte de a lua o decizie
0Guvernul a propus companiei petroliere azere de stat SOCAR să preia combinatul Oltchim Râmnicu Vâlcea, aflat în insolvenţă de la începutul acestui an, reprezentanţii potenţialului investitor afirmând însă că vor analiza situaţia înainte de a lua o decizie.
Subiectul Oltchim a fost abordat într-o discuţie avută de premierul Victor Ponta, aflat în vizită oficială în Azerbaidjan, cu conducerea SOCAR, potrivit Mediafax.
Combinatul Oltchim se află în insolvenţă din luna ianuarie a acestui an, iar privatizarea a eşuat anul trecut întrucât Dan Diaconescu, câştigătorul licitaţiei pentru preluarea pachetului majoritar de acţiuni, nu a plătit suma la care s-a angajat, respectiv 45 milioane de euro.
La începutul acestui an, compania petrolieră azeră de stat SOCAR a anunţat că a ajuns la o reţea de 14 benzinării în România şi va continua să deschidă noi unităţi, în oraşele Bacău, Focşani şi Roman.
Compania azeră de stat are reţele de benzinării în Elveţia, România, Ukraina şi Georgia şi produce anual 60 de milioane de tone de petrol şi 30 de miliarde metri cubi de gaze naturale.
Recent, SOCAR a câştigat controlul companiei greceşti DESFA, operatorul reţelei de transport al gazelor naturale din Grecia, după retragerea grupului Gazprom din cursă.
În urmă cu trei ani, SOCAR anunţa că este interesată să coopereze cu Oltchim şi să îşi vândă produsele petrochimice pe piaţa românească, precizând atunci că acest lucru nu înseamnă că vrea să cumpere ceva în România.
Vă mai recomandăm:
Ponta pleacă în ţări asiatice să atragă investiţii. România este printre cele mai vulnerabile ţări la reducerea investiţiilor către pieţele emergente. Premierul Victor Ponta a anunţat că va începe în această săptămână o serie de vizite în ţări asiatice, respectiv în Azerbaidjan, Kazahstan, Uzbekistan, iar săptămâna viitoare se va întâlni, la Beijing, cu omologul său chinez, în încercarea de a atrage investiţii şi din afara UE. Un studiu al Institute of International Finance arată că România se numără printre ţările cele mai vulnerabile la scăderea investiţiilor către pieţele emergente.
Cum trebuie să arate investitorul strategic pe care îl caută statul. Ca să-i evite pe cei care taie fabricile României la fier vechi şi le transformă în malluri, autorităţile au introdus în criteriile de privatizare sintagma „investitor strategic“. „Adevărul“ vă prezintă caracteristicile obligatorii ale acestuia.
Ministerul Economiei a publicat anunţul de solicitare a ofertelor pentru Oltchim 2. Documentul nu cuprinde niciun termen final. Ministerul Economiei a publicat pe propriul site anunţul de privind procedura de solicitare a ofertelor pentru Oltchim 2, însă documentul nu cuprinde niciun termen ferm.
Oltchim va transfera toate activele şi drepturile de proprietate industrială în Oltchim II, care va fi privatizat fără datorii. Combinatul chimic Oltchim Râmnicu Vâlcea îşi va transfera toate activele şi drepturi de proprietate industrială, în valoare de câteva zeci de milioane de euro, către un vehicul special, numit Oltchim II, care va fi ulterior privatizat. Vor fi transferate astfel peste 90% din active, la care se doreşte şi transferul pirolizei de la Arpechim.