Peste 300 de pieţe agroalimentare funcţionează în ţară. Asociaţie: Numărul de spaţii poate fi suplimentat permanent, în funcţie de solicitări
0În ţara noastră funcţionează peste 300 de pieţe agroalimentare în care producătorii români sunt deja prezenţi, au transmis, luni, reprezentanţii Asociaţiei Administratorilor de Pieţe din România (AAPR).
Potrivit acestora, în pieţe există suficiente spaţii de vânzare în care producătorii, asociaţiile de producători şi cooperativele agricole îşi pot comercializa producţiile proprii din acest sezon. De asemenea, sursa citată menţionează că numărul de spaţii poate fi suplimentat permanent, în funcţie de solicitări.
„Având în vedere că ne aflăm la început de sezon, când încep să apară legumele româneşti, ridichi, ceapă verde, salată etc., administratorii de pieţe s-au asigurat că producătorii agricoli pot veni în pieţe să-şi valorifice produsele din gospodăria proprie la cele mai bune preţuri şi în cel mai scurt timp, astfel încât aceştia să nu mai fie nevoiţi să-şi valorifice marfa la preţuri foarte mici sau să-şi arunce marfa. Considerăm că este foarte important, atât pentru o viaţă sănătoasă cât şi pentru economia locală, ca producătorul agricol să-şi valorifice marfa în pieţele agroalimentare din fiecare municipiu/oraş", a declarat Teodor Ioan Birt, preşedintele AAPR.
Acesta a subliniat că piaţa agroalimentară reprezintă singurul loc în care producătorul agricol şi consumatorul se întâlnesc, şi aşa produsul românesc ajunge direct pe mesele familiilor din România, produse proaspete, gustoase şi sănătoase.
Adunarea Generală a Asociaţiei Administratorilor de Pieţe din România s-a reunit recent, iar printre subiectele de interes dezbătute de membri s-au numărat identificarea unor surse de finanţare pentru modernizarea pieţelor agroalimentare din ţară, posibilitatea acordării unor facilităţi cooperativelor agricole sau asociaţiilor de producători, organizarea de evenimente în pieţe pentru promovarea produsului românesc, organizarea de întâlniri zonale/regionale cu producătorii agricoli şi reprezentanţii autorităţilor locale etc.
Asociaţia Administratorilor de Pieţe din România reuneşte 35 de entităţi (instituţii şi societăţi comerciale) din ţară. AAPR este din 2013, membru al Uniunii Mondiale a Pieţelor cu Amănuntul şi En-gros, asociaţie internaţională non-profit dedicată promovării schimbului internaţional de informaţii privind pieţele en-gros şi cu amănuntul.