Pensiile private, pe baze solide: activele totale au depăşit şase miliarde de euro. Ce fac administratorii de fonduri cu banii cotizanţilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sistemul de pensii private din România administra, în 31 martie, active de 6,1 miliarde de euro, cu 26,2% peste nivelul din aceeaşi perioadă a anului trecut, pe fondul creşterii contribuţiei la pilonul II de pensii şi a salariilor, potrivit datelor publicate luni de către Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF).

„Valoarea totală a activelor nete înregistrată la 31 martie 2016 de către fondurile de pensii administrate privat a fost de 26,06 miliarde de lei (5,83 miliarde de euro). Ritmul anual de creştere înregistrat a fost de 26,6%“, se arată într-un comunicat al ASF.

Avansul a venit pe fondul creşterii, în primul trimestru din 2016 faţă de primele trei luni ale anului trecut, cu 4,17% a numărului persoanelor înregistrate în sistemul pensiilor administrate privat, până la 6,64 milioane de persoane.

Contriibuţia medie a crescut cu 16%

În plus, a crescut şi contribuţia medie, aceasta fiind de 117,4 lei în luna martie, în creştere cu 16,05% faţă de luna martie 2015.

Creşterea activelor a fost influenţată de majorarea contribuţiei obligatorii a angajaţilor la Pilonul II de pensii de la 5% la 5,1%, de la 1 ianuarie 2016.

De asemenea, salariile au crescut cu 14%, în medie, în perioada mai 2015-mai 2016, potrivit ultimelor date oficiale publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Valoarea contului mediu a crescut cu 23,4%

Valoarea medie a unui cont în Pilonul II, pentru cei 3,19 milioane de participanţi care au avut contribuţii lunare în perioada mai 2008 - martie 2016, a fost de 5.917 lei la finalul primului trimestru, în creştere cu 23,4% faţă de martie 2015.

La sfârşitul primului trimestru al anului, 1,94 milioane de participanţi înregistrau sume în cont de până în 5.000 lei.

Valoarea contului pentru circa 740.000 de persoane era cuprinsă între 5.000 şi 10.000 de lei, iar pentru aproximativ 510.000 de persoane aceasta depăşea 10.000 de lei.

Ce fac fondurile cu banii cotizanţilor

Fondurile de pensii administrate privat şi-au crescut ponderea investiţiilor în depozite bancare cu aproape 244%, în martie 2016 faţă de martie 2015, până la 1,66 miliarde de lei (370 de milioane de euro).

Cel mai mare avans l-au înregistrat investiţiile în obligaţiuni municipale, de 14 ori până la 380 de milioane de lei (85 de milioane de euro).

Investiţiile în titluri de stat au în continuare cea mai mare pondere din total, de aproape 66%, şi au crescut cu 21,7% în ultimul an, până la 17,2 miliarde de lei (3,9 miliarde de euro).

A doua investiţie ca pondere, cea în acţiuni (18,1% din total) a crescut cu 18,5%, până la 4,7 miliarde de lei (1,1 miliarde de euro).

În România există şapte administratori de fonduri de pensii private pe pilonul II: Metropolitan Life, NN Pensii, BCR, Aegon, BRD, Generali şi Allianz-Ţiriac.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite