OMV Petrom a investit 1,5 milioane de euro în rafinăria Petrobrazi. Cu cât va fi redusă cantitatea anuală de electricitate utilizată

0
Publicat:
Ultima actualizare:
omw

OMV Petrom a investit 1,5 milioane de euro la rafinăria Petrobrazi pentru a eficientiza sistemul de iluminat al celor zece rampe industriale unde se efectuează descărcarea ţiţeiului şi materiilor prime şi încărcarea produselor petroliere.

Potrivit unui comunicat al companiei, corpurile de iluminat convenţionale au fost înlocuite cu circa 1.000 de corpuri noi LED care vor reduce la jumătate cantitatea anuală de electricitate utilizată de rafinărie la rampele industriale, ceea ce determină o reducere anuală cu aproximativ 100 de tone a emisiilor de carbon. 

Reducerea emisiilor este echivalentă cu volumul de dioxid de carbon sechestrat anual de circa 18.000 de copaci.

”Avem un rol esenţial în a asigura energia de care România are nevoie şi vrem să contribuim prin diverse soluţii la reducerea emisiilor de carbon pe toate segmentele noastre de activitate. Continuăm iniţiativele noastre prietenoase cu mediul pe întregul lanţ valoric care includ atât implementarea de noi tehnologii cât şi managementul eficient al energiei în timpul operaţiunilor”, a declarat Radu Căprău, membru al Directoratului OMV Petrom, responsabil pentru activitatea Downstream Oil.

Petrobrazi are o capacitate totală de procesare a ţiţeiului de 4,5 milioane de tone pe an şi, începând din 2005, OMV Petrom a investit aproximativ 1,8 miliarde EUR în rafinăria Petrobrazi. 

Conform comunicatului, prin investiţii susţinute, OMV Petrom a redus intensitatea de carbon a operaţiunilor sale cu o valoare estimată de 25% în 2020 faţă de 2010. 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite