Oltchim continuă redresarea. Compania a înregistrat profit de 6,1 milioane de euro în primul semestru

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Oltchim

Combinatul chimic Oltchim, aflat în insolvenţă şi în proces de vânzare pe pachete de active, continuă redresarea după rezultate pozitive înregistrate după primul trimestru. Astfel, şi după primele şase luni ale acestui an, compania a înregistrat profit, potrivit raportului transmis Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Rezultatul net al companiei în semestrul I 2017 a înregistrat o evoluţie ascendentă comparativ cu cel din semestrul I 2013, respectiv de la o pierdere de 33,6 milioane euro la profit de 6,1 milioane euro.

Profitul brut a fost de 36,6 milioane lei (echivalent 8,1 milioane euro), el crescând semnificativ, adică cu 50% faţă de primul semestru al anului trecut. De asemenea, profitul brut înregistrat în trimestrul II 2017 a depăşit cu 43% rezultatul din trimestrul II 2016 şi cu 158% pe cel din primul trimestru al acestui an.

„În pofida condiţiilor dificile, societatea Oltchim SA continuă seria pozitivă a performanţelor operaţionale şi financiare înregistrate în perioada de insolvenţă, fiind al cincilea an consecutiv în care pentru semestrul I sunt raportate rezultate în creştere”, transmit reprezentanţii.

Afaceri în urcare

Cifra de afaceri obţinută în primul semestru al acestui an este de 105,8 milioane euro (480 milioane lei) reprezentând o creştere de 2,21 ori faţă de cea obţinută în semestrul I 2013 (momentul intrării societăţii în insolvenţă). De asemenea, în trimestrul II 2017 a crescut cu 24% faţă de perioada de comparaţie a anului trecut şi cu 16% faţă de cifra de afaceri realizată în trimestrul I din acest an. Evoluţia pozitivă a acestui indicator a avut loc pe fondul creşterii cantitative a vânzărilor de produse finite (clorosodice, oxo–alcooli şi polioli-polieteri) susţinute de cererea pieţei dar şi al majorării preţurilor de vânzare a acestora.

„Rezultatele înregistrate în semestrul I cât şi cele din trimestrul II 2017 demonstrează faptul că măsurile avute în vedere prin planul de reorganizare, aprobat de creditori, pentru eficientizarea societăţii au fost implementate integral cu succes. Faţă de prevederile din planul de reorganizare, cumulat pe perioada de 26 luni de la aprobare, indicatorul EBITDA este mai bun cu 21,6 milioane euro (EBITDA cumulat realizat pe 26 de luni în sumă de 36,3 milioane euro comparativ cu suma de 14,7 milioane euro – prevederi)”, mai susţin reprezentanţii.

Creşteri în ciuda majorării preţurilor

Compania precizează că aceste rezultate în creştere au fost obţinute chiar dacă principalele materii prime şi utilităţi din procesul de producţie au înregistrat creşteri semnificative de preţuri în semestrul I 2017, comparativ cu semestrul I 2016, respectiv la propilenă (principala materie primă) cu 50% mai mult iar la energia electrică cu 6%.

Valoarea vânzărilor la export şi pe piaţa intracomunitară realizate în perioada ianuarie-iunie 2017 este de 82 milioane euro, reprezentand 78% din cifra de afaceri. Societatea înregistrează o balanţă externă pozitivă de 67,7 milioane euro, valoarea importurilor şi achiziţiilor intracomunitare fiind de numai 14,3 milioane euro.

Oltchim SA a contribuit, în acest semestru, la bugetul general consolidat al României, cu suma de 39 milioane lei, reuşind din TVA de recuperat şi din plăţile efectuate cu ordin de plată să acopere integral contravaloarea datoriilor curente aferente semestrului I 2017 (impozite şi taxe aferente salariilor şi impozit pe profit) şi să reducă cu 5,9 milioane lei datoriile acumulate faţă de bugetul de stat în prima parte a perioadei de insolvenţă (2013 – 2014).

 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite