Numărul înmatriculărilor de vehicule noi, aproape că s-a dublat în ianuarie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prima lună din 2012 a consemnat o creştere de peste 80% a numărului de vehicule noi înmatriculate (până la 5.830 de unităţi), comparativ cu datele înregistrate în perioada similară din 2011, din acest total aproape 5.000 de unităţi fiind reprezentate de autoturisme (+86,44%), relevă datele Direcţiei Regim Permise Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV).

Potrivit sursei citate, numărul vehiculelor noi înmatriculate în România a fost, în ianuarie, de 5.830 unităţi, în creştere cu 80,22% faţă de aceeaşi perioadă din anul anterior.

Pe segmentul autoturismelor, creşterea a fost de 86,44%, de la 2.648 unităţi la 4.937 unităţi.

Cea mai vândută marcă, în prima lună din 2012, a continuat să fie Dacia, cu 1.195 unităţi, în creştere cu 101,18% faţă de ianuarie 2010, când se consemnau 594 de exemplare comercializate.

În topul mărcilor auto noi înmatriculate în România, în ianuarie, pe locul secund s-a clasat Volkswagen, cu 704 unităţi (+162,69%), Skoda - cu 442 unităţi (+114,56%) şi Renault - cu 276 unităţi (+80,39%).

Pe segmentul tipurilor de vehicule, cel mai mare salt al înmatriculărilor a fost înregistrat, în ianuarie a.c., de autobuze şi microbuze (124 unităţi, creştere de 1.027,7%), urmate de autovehicule cu destinaţie specială (152 unităţi, creştere de 137,50%), autoturisme (4.937 unităţi, +86,44%), semiremorci (109 unităţi, +67,69%), autovehicule transport mărfuri (878 unităţi, +52,43%), tractoare (23 unităţi, +35,29%) şi remorci (415 unităţi, +23,51%).

La polul opus, un procentaj negativ al înmatriculărilor a înregistrat segmentul de mopede şi motociclete, cu 65 de unităţi noi înmatriculate în ianuarie 2012, în scădere cu 64,86% faţă de intervalul similar din 2011.

Conform DRPCIV, în ianuarie, cele mai rare mărci înmatriculate au fost: Proton (cinci unităţi), Jaguar (patru unităţi) şi Daewoo, Infiniti, Morgan şi smart (cu câte o unitate).

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite