Numărul autorizaţiilor de construcţii pentru clădiri de locuinţe au crescut cu 11,6% în februarie, după o scădere de aproape 15% în ianuarie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În 2015 s-a înregistrat prima creştere a autorizaţiilor de construcţie pentru clădiri de locuinţe după 2008, când piaţa imobiliară a înregistrat un vârf FOTO Mediafax
În 2015 s-a înregistrat prima creştere a autorizaţiilor de construcţie pentru clădiri de locuinţe după 2008, când piaţa imobiliară a înregistrat un vârf FOTO Mediafax

Numărul de autorizaţii de construcţii pentru clădiri rezidenţiale a revenit pe creştere în a doua lună a acestui an, cu un avans de 11,6% faţă de aceeaşi perioadă din 2015, până la 2.509, după ce indicatorul scăzuse puternic în prima lună din 2016 – cu 14,6%, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Cele mai multe autorizaţii pentru construcţia de locuinţe, respectiv 464, s-au eliberat, în februarie 2016, în regiunea Nord-Est, care cuprinde şase judeţe din Moldova (Suceava, Botoşani, Neamţ, Iaşi, Bacău şi Vaslui). Regiunea s-a aflat în ultimii ani, în mod constant, pe primul loc după numărul de locuinţe construite.  

Pe următoarele locuri se clasează regiunile Bucureşti-Ilfov, cu 429 de autorizaţii eliberate în februarie, şi Sud-Muntenia, cu 470 de autorizaţii. Cele mai multe autorizaţii pentru clădiri de locuinţe s-au eliberat în localităţi rurale, cu 63,4% din numărul total înregistrat în februarie.  

„Cele mai importante creşteri s-au înregistrat în următoarele regiuni de dezvoltare: Bucureşti-Ilfov (+262 autorizaţii), Sud-Muntenia (+167), Nord-Vest (+147), Vest (+139), Nord-Est (+136) şi Sud-Est (+112)“, se arată în comunicatul INS. 

Anul trecut, autorităţile au eliberat 39.112 de autorizaţii de construcţie pentru clădiri rezidenţiale, în creştere cu 3,8% faţă de anul precedent. 

În 2015 s-a înregistrat prima creştere a autorizaţiilor de construcţie pentru clădiri de locuinţe după 2008, când piaţa imobiliară a înregistrat un vârf, iar autorităţile au eliberat un număr record pentru România, de 61.092 de autorizaţii de construcţii pentru clădiri rezidenţiale. În perioada 2009-2014, autorizaţiile de construcţii pentru clădiri de locuinţe, care includ atât locuinţele unifamiliale, cât şi blocurile de apartamente, au scăzut cu 38%, arată statisticile oficiale, pe fondul căderii cererii de locuinţe din partea populaţiei. 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite